Candidatul Pro România Bihor la Senat, Viorel Cataramă, a anunţat ieri că, împreună cu o asociaţie a soţiei sale, va organiza două sesiuni de testare gratuită privind noul coronavirus a populaţiei din municipiile Oradea şi Beiuş, „pentru a lăsa oamenii sănătoşi să lucreze”.   

„Este o acţiune care nu s-a mai făcut. Pentru că noi promovăm ideea testării masive a populaţiei pentru a lăsa oamenii sănătoşi să lucreze. Considerăm că e o mare greşeală ca oamenii sănătoşi, de-a valma cu oamenii infectaţi, să nu poată munci, să nu se poată bucura de drepturi şi libertăţi, numai pentru că un guvern – susţinut în mod necondiţionat aici, în Bihor, de autorităţile locale – nu e capabil, nu e competent să facă acest lucru”, a declarat, ieri, în conferinţă de presă, Viorel Cataramă.

Mai exact, asociaţia „Dr. Adina Alberts” va organiza testările în colaborare cu Viorel Cataramă şi cu suportul moral al Pro România. Prima testare va avea loc miercuri, 25 noiembrie, la ora 13.00, în centrul municipiului Oradea, iar a doua va avea loc joi, 26 noiembrie, la Beiuş.  El a precizat că se vor folosi teste rapide Biocredit, cu acurateţe de peste 95%, fiind notificată Direcţia de Sănătate Publică, pentru a respecta toate prevederile legale.

 

„Blat politic între PSD şi PNL”

Pe de altă parte, Viorel Cataramă a afirmat că, aproape de la bun început, a sesizat, plutind în aer, „blatul politic între PSD şi PNL, mai bine zis predarea necondiţionată a PSD-ului în braţele PNL-ului şi a domnului Bolojan”.

„N-am crezut că mi-e atât de uşor să depistez toate partidele din Bihor care s-au predat în mod necondiţionat în braţele domnului Bolojan şi ale PNL-ului. Toate felicitările mele pentru domnul Bolojan! Este singurul judeţ în care s-a realizat această performanţă, în care toate partidele -  cu excepţia Pro România, evident - au devenit slujitorii de nădejde ai domnului Bolojan”, a menţionat candidatul Pro România. Cataramă s-a referit la plângerea făcută de contracandidaţii săi la Biroul Electoral Judeţean, care au contestat reclamele sale electorale în care acesta îi cataloga fricoşi şi laşi pentru că nu au acceptat participarea la dezbateri publice electorale.  

„Când le arunci adevărul în faţă, mulţi încep să plângă. Şi au făcut plângere la Biroul Electoral Judeţean. Unde s-a constatat evidenţa: deşi judecătorii şi reprezentantul AEP au votat pentru respingerea plângerii, fiind argumente pertinente în acest sens, reprezentanţii partidelor politice au votat pentru sancţionarea mea. Asta îmi demonstrează că aici este o gaşcă de oameni care au interese personale şi care nu au nicio legătură cu interesele electoratului. Şi care, din diverse motive, pe care le pot intui, dar nu le pot proba, s-au predat necondiţionat unui om care pentru această performanţă are parte de toată admiraţia mea”, a declarat Viorel Cataramă. Referitor la Bolojan, candidatul Pro România la Senat susţine că, dincolo de investiţiile în infrastructură, în reabilitare clădiri, necesare şi de apreciat, nivelul de trai, de salarizare în judeţul Bihor este unul din coada clasamentului naţional. Citând o statistică a comisiei naţionale de prognoză, Cataramă a arătat că „Bihorul este sub Vaslui şi Vrancea şi se bate pentru ultimul loc cu Covasna şi Harghita. În timp ce Cluj şi Timiş se bat pentru primul loc cu Bucureşti”. „Aceasta este statistica rece, clară, în ce priveşte nivelul de trai, nivelul de salarizare. Ce vreau să spun este că trebuie atraşi investitori care sunt capabili să ofere salarii mari”, a adăugat Cataramă.