Agenda politică
Vadim Tudor, reales preşedinte al PRM
Sâmbătă, la Bucureşti, a avut loc Consiliul Naţional al PRM, în care s-a hotărât, în unanimitate, revenirea lui Corneliu Vadim Tudor în fruntea acestei formaţiuni politice, precum şi excluderea din partid a fostului lider, Corneliu Ciontu, şi a vicepreşedintelui Anghel Stanciu. Înainte de această şedinţă, preşedintele filialei bihorene a PRM, Paul Magheru, se declara dezarmat de ceea ce se întâmplă la nivelul conducerii centrale a acestui partid.
Înainte cu o zi de întrunirea Consiliului Naţional al PRM deputatul Paul Magheru, a declarat că nu are foarte multe informaţii despre ceea ce se întâmplă în partidul din care face parte şi că nu cunoaşte argumentele care au stat la baza hotărârii Biroului Permanent de demitere a fostului preşedinte Corneliu Ciontu şi a vicepreşedintelui Anghel Stanciu. "Niciodată nu am fost mai dezarmat ca acum", a afirmat Magheru, precizând că se aştepta ca reprezentanţii presei să-i spună care este actuala denumire a partidului din care face parte. De asemenea, Magheru a declarat că ştie că Biroul Permanent al partidului a hotărât, joi, excluderea lui Ciontu şi a lui Stanciu din PRM. El a mai adăugat însă că a fost informat de către un coleg de partid din Parlament cum că acuzele aduse celor doi sunt reale şi că "au bube mari". Deşi a precizat că este supărat pentru ceea ce se întâmplă în PRM, preşedintele filialei judeţene a acestei formaţiuni politice susţine că nu şi-a pierdut încă încrederea în partid. Alţi lideri ai PRM Bihor erau însă de părere că modul în care au fost făcute schimbările la nivelul conducerii partidului lezează imaginea de democraţie din partid. De asemenea, ei susţineau că filialele trebuiau informate de ceea ce se întâmplă, iar în ceea ce priveşte decizia de demitere a celor doi, aceasta "ar trebui luată de membrii de partid, pentru că nu poate fi decizia unui singur om". Până la urmă, revenirea lui Corneliu Vadim Tudor în fruntea PRM a fost votată în unanimitate de peremiştii prezenţi la Consiliul Naţional, precum şi demiterea celor doi foşti membri marcanţi ai partidului, semn că orice îndoieli ar fi planat asupra acţiunile din ultima perioadă a tribunului şi a acoliţilor acestuia au fost spulberate la reîntâlnirea cu fondatorul partidului. Odată revenit la şefia PRM, C.V. Tudor i-a acuzat de impostură pe Corneliu Ciontu şi Anghel Stanciu şi s-a arătat consternat că cineva şi-ar fi putut închipui că partidul pe care l-a fondat el poate fi condus de altcineva. Potrivit acestuia, cei 214 participanţi la Consiliul Naţional de sâmbătă n-au fost "greu de convins" să voteze pentru excluderea lui Ciontu şi Stanciu, pentru că veniseră "cu furie împotriva celor doi impostori". Cea mai mare vină pe care i-a găsit-o Vadim Tudor lui Ciontu se referă la colaborarea acestuia cu PSD şi "în loc să se smiorcăie şi să plângă", ar trebui să recunoască câţi bani a luat de la PSD pentru a apropia PRM de această formaţiune. El a afirmat că Ciontu ar fi luat 20 de miliarde de lei de la PSD pentru "a trage PRM alături".
Ioana MATEAŞ
Nici un motiv pentru amânarea integrării
Deputatul UDMR Lakatos Peter a declarat că rezultatele referendumurilor organizate în Franţa şi Olanda demonstrează că aderarea României la Uniunea Europeană nu depinde în exclusivitate de gradul de pregătire şi modul de îndeplinire a angajamentelor asumate.
"Situaţia politică şi economică din ţările Uniunii Europene influenţează decizia cetăţenilor din respectivele ţări. Neaprobarea Constituţiei europene are la bază în primul rând motive economice, votul fiind dat împotriva guvernelor lor", a afirmat Lakatos, care a ţinut să precizeze că, deşi s-a vorbit în ultima vreme despre activarea clauzelor de salvgardare şi amânarea cu un an a integrării României şi Bulgariei în Uniunea Europeană, totuşi nu se poate pune semnul egal între cele două acţiuni: "Clauzele de salvgardare pot fi activate numai după integrarea în Uniunea Europeană, iar înceea ce priveşte amânarea integrării cu un an, nu văd nici un motiv plauzibil pentru aşa ceva".
În altă ordine de idei, Lakatos Peter susţine că UDMR nu este de acord cu o discuţie despre alegeri anticipate cel puţin până după raportul de ţară. În ceea ce priveşte pachetul de legi pentru care Guvernul vrea să-şi asume răspunderea, parlamentarul UDMR este de părere că acesta va fi votat fără probleme, iar eventualele moţiuni de cenzură vor cădea, deoarece Coaliţia are majoritatea în ambele camere ale Parlamentului.
Ciontu formează un nou partid
Fostul preşedinte al PPRM, Corneliu Ciontu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că s-a format un grup independent de 14 deputaţi, pe baza căruia va fi creat, în maxim 30 de zile, un nou partid de orientare populară creştin-democrată. El a precizat că, azi, în plenul Camerei Deputaţilor, va fi anunţată oficial constituirea grupului independent popular şi a nominalizat cei 14 deputaţi care au aderat, dintre care cinci reprezintă Partidul Blocul Naţional Sindical, aleşi pe listele PRM, dar cărora, ulterior, le-a fost retras sprijinul politic. Potrivit lui Corneliu Ciontu, acestui grup urmează a i se mai alătura şi alţi deputaţi.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.