Agenda politică
Compania de apă a sâmbetei?!
Cu toate că este preşedintele Fundaţiei Pro Social Democraţia, Petru Filip neagă că ar avea cunoştinţă despre modul în care această organizaţie a primit de la Compania de Apă Oradea suma de 30.000 lei. Contractul de sponsorizare, încheiat pe perioada mai 2008 - mai 2009, avea ca obiect "conştientizarea cetăţenilor şi mediatizarea problemelor de îmbunătăţire a calităţii vieţii şi a apei în municipiul Oradea". "Am declanşat o verificare internă să văd despre ce e vorba. E o eroare de formă şi nu de fond. Pe contract se afla ştampila PD-L, dar celelalte elemente, cum ar fi numărul de cont, sunt ale Fundaţiei", a precizat Filip. Chiar dacă contractul de sponsorizare se desfăşoară pe perioada unui an întreg, în cele aproape cinci luni de la semnarea lui efectele şi rezultatele acestui proiect sunt inexistente.
Oglindă, oglinjoară...
Liderii PD-L Bihor s-au plâns ieri că discursurile adversarilor politici şi limbajul pe care aceştia îl folosesc reprezintă un exemplu clar de amatorism politic. Octavian Bot reproşează în special liberalilor că se limitează la simple atacuri verbale şi că nu sunt în măsură să aducă în dezbatere publică nicio idee liberală. Deranjat de faptul că Bolojan foloseşte în mod frecvent experesia "gaşca PD-L", Bot i-a catalogat pe liberali "onanişti politici". "Onaniştii politici sunt cei care fac politică, uitându-se în oglindă. Pe liberali nu i-am văzut într-o confruntare politică", a replicat Bot. Şirul de epitete la adresa unor oameni politici a continuat, fără însă ca Bot să recunoască că şi el, şi colegii săi de partid, la rândul lor, sunt practicanţi ai violenţei discursului politic.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.