Situaţie financiară sumbră
Preşedintele PSD Oradea, Dan Matei, a declarat că, potrivit informării prezentate de directorul economic al Primăriei municipiului Oradea Emilian Sala în şedinţa Consiliului Local din 31 octombrie, concluziile sunt "surprinzătoare şi totodată îngrijorătoare". Astfel, în document se prevede că nerealizarea unui procent de 13% din veniturile proprii constituie o premisă pentru existenţa unui dezechilibru bugetar la sfârşitul acestui an, care se ridică la peste 31 de milioane de lei. "Stuaţia este atenuată, în prezent, de un grad redus de realizare a investiţiilor publice (doar 46%) şi a cheltuielilor de funcţionare", se arată în informarea privind execuţia bugetului consolidat al municipiului Oradea. Pe de altă parte, Dan Matei consideră că, la final de mandat, fostul primar al municipiului ar fi trebuit să-şi prezinte un ultim raport de activitate şi un bilanţ în faţa consilierilor şi a orădenilor.

În sprijinul căminelor culturale
Deputatul Ionela Bruchental-Pop a adresat o interpelare ministrului Culturii şi Cultelor, Adrian Iorgulescu, cu privire la starea degradantă a unor cămine culturale din judeţul Bihor. Parlamentarul bihorean solicită ca fondurile Ministerului destinate căminelor culturale să fie direcţionate mai degrabă spre consolidarea celor deja existente nu spre construcţia unora noi în localităţi care nu au avut astfel de clădiri până acum. "Consider că reprezintă o reală prioritate finanţarea lucrărilor de reabilitare a căminelor culturale deja existente în aşa manieră încât acestea să fie reintroduse în circuitul respectivelor comunităţi, prevenind în acest fel procesul de continuă deteriorare a acestora", susţine Ionela Bruchental-Pop.

Maşini grele staţionate în locuri interzise
Liderul PC Oradea, Ovidiu Gabor, a semnalat faptul că, în weekend, autovehiculele de mare tonaj staţionează în intersecţii sau în dreptul unor indicatoare de circulaţie, fără ca Poliţia Rutieră să ia vreo măsură. "Mai este o problemă cu autovehiculele de mare tonaj care parchează la intrarea în oraş, în Nufărul sau pe Borşului, şi care au arat efectiv acostamentul lăsând imagini demne de evul mediu", a declarat Gabor, întrebându-se de ce autorităţile competente nu iau măsurile necesare în aceste cazuri.

Congres naţional al PC în ianuarie
Preşedintele interimar al PC Bihor, Traian Bodea, a declarat că, la întâlnirea avută de conducerea centrală a partidului cu liderii de filiale, s-a stabilit organizarea, în data de 20 ianuarie, a Congresului naţional în care va fi aleasă noua conducere a partidului. Potrivit lui Bodea, actualul preşedinte al PC, Dan Voiculescu, nu va mai candida pentru un nou mandat.

Nemulţumit de rezultate
Preşedintele PNG-CD Bihor, Gheorghe Pintea, a anunţat că preşedinţii de organizaţii care nu au obţinut la alegerile europarlamentare nici măcar atâtea voturi câţi membri au vor fi suspendaţi din funcţie. "PNG-CD Bihor s-a clasat pe locul 31 ca procent şi pe locul 15 ca număr de voturi între celelalte filiale din ţară", a afirmat Pintea. Totodată, acesta a menţionat că multe dintre organizaţiile rurale au depăşit procentul de 10% din voturi. Printre acestea se numără cele din comunele Sânmartin, Sântandrei, Cefa şi Gepiu. "Rezultatele de la Oradea nu mă mulţumesc. Sunt nemulţumit atât de cei din conducerea filialei, cât şi de cei din conducerea organizaţiei municipale", a adăugat Pintea.

Mesaj de solidaritate
Senatorul PSD Alexandru Athanasiu, împreună cu vicepreşedintele Comisiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Afaceri Sociale din Parlamentul European, Antonio Panzeri, a făcut un apel public pentru menţinerea unor relaţii strategice între România şi Italia. Cei doi susţin că românii din Italia nu trebuie trataţi în spirit xenofob, iar principiul liberei circulaţii a persoanelor şi a forţei de muncă în spaţiul european nu trebuie ignorat, ci respectat, fiind un pilon de bază al UE. Iniţiativa celor doi europarlamentari este un mesaj de solidaritate pentru o politică de parteneriat, un îndemn la calm şi nu la generarea unui sentiment de xenofobie, pledând pentru reaşezarea relaţiilor economice şi politice dintre cele două ţări partenere de-a lungul timpului.

Şedinţă a Biroului Judeţean al PNŢCD
PNŢCD Bihor organizează, în data de 10 decembrie, la ora 16.30, şedinţă a Biroului Judeţean, la care sunt aşteptaţi toţi membrii şi membrii supleanţi.