Flutur pe punte, Flutur sub punte... Deşi PD a depus, ieri, la biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, pentru înregistrare, moţiunea de cenzură "Guvernul Tăriceanu trebuie să plece", preşedintele Camerei Deputaţilor, liberalul Bogdan Olteanu, a retrimis grupurilor PD din Cameră şi Senat moţiunea de cenzură, întrucât nu este întrunit numărul legal de semnături, pe document fiind 116 semnături, însă 115 nume. În tabelul nominal cu semnatarii moţiunii de cenzură, la poziţia 26 figurează "Gheorghe Flutur", iar la poziţia 34 "Flutur Gheorghe". Alegeri la PSD Oradea Social-democraţii orădeni îşi vor alege noua conducere săptămâna viitoare. Potrivit actualului lider al PSD Oradea, Dan Matei, care şi-a anunţat candidatura pentru un nou mandat, joi, 7 iunie, începând cu ora 17.00, în sala mare a Primăriei municipiului Oradea, va avea loc Conferinţa municipală, la care vor participa peste 150 de delegaţi. Dan Matei a precizat că, în cadrul aceleiaşi şedinţe, va fi anunţat şi candidatul pe care organizaţia îl va propune pentru a ocupa fotoliul de edil şef al urbei de pe Crişul Repede. "Aştept ca ANI să producă efect" Preşedintele PSD Bihor, Mihai Bar, a declarat, ieri, că abia aşteaptă punerea în aplicare a Legii ANI, considerând că unii dintre bihoreni vor fi puşi în dificultate, ei trebuind să justifice milioane de euro. "Aştept cu nerăbdarea ca Legea ANI să producă efect. Ştiţi ce-i scapă? Mantaua de europarlamentar", susţine Mihai Bar. Liderul PSD Bihor a precizat că îi e frică "că aceştia vor ajunge în zeghe", dar că odată şi odată "trebuia să vină şi momentul adevărului". Taxe mari percepute de Direcţia de Patrimoniu Consilierul local UDMR Huszar Istvan a declarat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că în proiectul de hotărâre privind stabilirea taxelor şi impozitelor locale pentru anul 2008 se precizează majorarea este de 0%, cu toate că, în unele anexe, în special cele care fac referire la Direcţia de Patrimoniu, se precizează majorări ale taxelor percepute de acest serviciu de până la 667%. Mai exact, Huszar a precizat că pentru eliberarea acordurilor pentru separarea branşamentelor la apă, taxele cresc de la 30 la 50 lei pentru persoane fizice, în timp ce, pentru persoanele juridice, acestea cresc cu 333%. De asemenea, pentru eliberarea acordului necesar modificării constructive a imobilului, majorările sunt de 400% pentru persoane fizice şi de 667% pentru agenţi economici. "Nu mi se pare corect, deoarece aceste lucrări sunt făcute pe cheltuiala chiriaşilor şi vor rămâne în patrimoniul municipiului. Aş fi de acord, în cazul în care aceste lucrări ar fi compensate din cuantumul chiriei", a menţionat consilierul local UDMR.