Mai multe demersuri pentru Bihor Senatorul PRM Verginia Vedinaş a anunţat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă că, în acest an, intenţionează să îşi continue activitatea parlamentară pe aceleaşi coordonate ca în 2005, însă îşi doreşte să fie mai atentă şi mai documentată în privinţa iniţiativelor legislative pe care le va propune, astfel încât acestea să aibă o mai mare şansă de a fi adoptate. De asemenea, Vedinaş a precizat că va încerca să fie mai apropiată de problemele judeţului Bihor în demersurile pe care le va face în 2006. Sprijin pentru un student orădean Senatorul Verginia Vedinaş a declarat că, în urma intervenţiilor sale, unul dintre tinerii bihoreni, Papp Cristian, a obţinut o bursă de 3.000 de euro de la Ministerul Mediului pentru a-şi putea finaliza masteratul la Universitatea Alpen-Adria din Austria. Aceasta a precizat că Ministerul Educaţiei şi Cercetării îi respinsese dosarul de bursă, pe motivul că nu avea experienţă profesională.