MAI va zbârnâi în organizarea alegerilor

Ministrul interimar al Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, a declarat, ieri, că ministerul pe care îl conduce "va zbârnâi" în organizarea alegerilor prezidenţiale şi că toate măsurile dictate, până în prezent, prefecţilor au fost respectate întocmai. Ministrul a mai spus că, astfel, va fi stopată "demagogia unor politicieni care au zis că acest minister ar putea frauda alegerile", adăugând că "acest minister merită mai mult respect". Blaga a informat că primarii au preluat listele electorale permanente, care vor suferi unele modificări numai dacă preşedintele Traian Băsescu decide să convoace românii la referendum. Prefecţii au trecut la organizarea tipăririi buletinelor de vot şi a materialelor ce vor sta la dispoziţia românilor în secţiile de votare, iar primarii au primit şi înregistrat materialele formulate de jurişti.

 

Informare privind votul

Mâine, va fi lansată campania de informare şi responsabilizare a MAI legată de votul ilegal, fiind prima oară când o instituţie a statului organizează o astfel de campanie. Astfel, vor fi distribuite 800.000 de pliante şi 100.000 de afişe, iar pe site-ul www.votcorect.mai.gov vor exista informaţii legate de riscurile votului multiplu şi pedepsele pentru infracţiuni electorale. Alegătorii vor putea trimite şi sesizări prin e-mail la minister, iar pe posturile TV şi de radio vor fi difuzate spoturi ale campaniei. "Românii să nu încerce să voteze de mai multe ori, pentru că o fac pe pielea lor. (...) Oricine poate vota oriunde, de preferinţă în secţia unde este arondat, doar o singură dată", a avertizat Blaga. În secţiile de votare vor fi instalate camere video pentru evitarea situaţiilor de vot multiplu, iar ministerul a formulat deja un proiect de Hotărâre de Guvern, la socilitarea Biroului Electoral Central, pentru ca operatorii să aibă acces în secţii.

 

Traian Băsescu şi-a depus candidatura

Şeful statului, Traian Băsescu, şi-a depus, ieri, la BEC, candidatura la Preşedinţie pentru un nou mandat, declarând că este "mai emoţionat şi mult mai responsabil" decât prima oară când şi-a depus candidatura pentru această funcţie, în 2004. El a fost însoţit de Theodor Stolojan, Gheorghe Flutur, Emil Boc, Elena Udrea, Anca Boagiu. Băsescu a spus că doreşte ca în cel de-al doilea mandat să ducă la îndeplinire ce nu a reuşit în primul mandat. Preşedintele a mai spus că ar fi fost un gest de laşitate să nu candideze pentru un nou mandat, precizând că dacă nu ar fi candidat, ar fi lăsat ţara pe mâna majorităţii de la Grivco. Şeful statului a spus că mulţumeşte tuturor celor care îl sprijină. El a ţinut să sublinieze că nu a făcut compromisuri cu Iliescu, Hrebenciuc, Vanghelie şi Vântu şi cu grupurile de interese.

 

Geoană invită românii să se unească în jurul său

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, şi-a depus, ieri, la BEC, candidatura la Preşedinţie, afirmând că îi invită pe românii să se unească a în jurul său şi precizând că nu îi sunt suficiente voturile negative care vor fi exprimate la adresa lui Traian Băsescu. Geoană a venit însoţit de Ion Iliescu, Marian Vanghelie, Liviu Dragnea şi de alţi lideri PSD. De asemenea, preşedintele PSD a avut-o alături pe soţia sa, Mihaela. El a declarat că este timpul pentru o schimbare şi că România are nevoie de unitate. Liderul PSD a făcut apel la o campanie decentă: "Lumea a obosit de atâta scandal. Lumea doreşte o dezbatere între proiecte şi între viziuni despre România. Îmi voi respecta contracandidaţii, Nu voi intra în jocuri şi lovituri sub centură".