"Nu cred că Tokes se va hazarda să refuze propunerea făcută de UDMR de a intra pe lista pentru PE" Ţinta PC la euroalegeri - 12.000 de voturi Preşedintele PC Bihor, Octavian Bara, a anunţat că ţinta filialei pe care o conduce la alegerile europarlamentare, care se vor desfăşura în data de 25 noiembrie, este de 10-12.000 de voturi, acestea urmând să contribuie la cele 7 procente din totalul sufragiului dorite de conducerea centrală a partidului. Bara explică numărul mic de voturi prin faptul că, potrivit estimărilor, nici prezenţa la urne nu va fi foarte ridicată, interesul electoratului pentru aceste alegeri fiind mult scăzut faţă de celelalte scrutinuri. Coordonatorul campaniei electorale din partea PC Bihor va fi secretarul executiv Traian Bogdan, acesta având experienţa căpătată în perioada în care deţinea funcţia de director juridic al Prefecturii. "Anunţarea moţiunii de cenzură a fost un gest pripit" Senatorul Alexandru Athanasiu consideră că decizia de introducere a moţiunii de cenzură reprezintă un gest pripit din partea partidului din care face parte, însă el trebuie asumat până la capăt. Parlamentarul social-democrat e de părere că mai potivită ar fi fost negocierea cu actualii guvernanţi pentru includerea în programul de guvernare a unora dintre proiectele PSD. "Deşi pot apărea defecţiuni în rândul parlamentarilor PSD, moţiunea trebuie susţinută până la capăt. Nedepunerea ei ar fi un semn de slăbiciune a liderilor PSD şi ar determina o scădere a credibilităţii acestora", a mai menţionat Alexandru Athanasiu. De asemenea, acesta e convins că dacă moţiunea va trece, vor avea loc alegeri anticipate. Stabilizare la un nivel mediocru a PSD în sodaje Parlamentarul social-democrat Alexandru Athanasiu a declarat că sondajul IMAS în care PSD este creditat cu 17% din intenţiile de vot ale electoratului la europarlamentare demonstrează că principalul partid de opoziţie a reuşit să se stabilizeze în jurul procentului de 20%. "Din păcate, PSD nu urcă în sondaje, ci ne învârtim în jurul a 20%. Stabilizarea este un lucru bun, însă este la un nivel mediocru", susţine Athanasiu. Acesta consideră că unul dintre motivele pentru care procentul PSD nu creşte în sondaje este "echivocul creat de lipsa de poziţionare a partidului în privinţa Legii pensiilor". "PSD nu găseşte resurse de a atrage electoratul în număr mare de partea sa", a concluzionat senatorul PSD. Album comemorativ UDMR Bihor a anunţat că lansează un nou proiect, care vizează întocmirea unui album comemorativ al bihorenilor care au căzut în bătăliile de la Doberdo. Potrivit lui Sarkozy Zoltan, în aceste bătălii au murit aproximativ 500.000 de persoane din Satu Mare şi Bihor, dintre care aproximativ 150.000 din judeţul nostru. "Doberdo se află la graniţa dintre Italia, Slovenia şi Austria. Dintre cei aproximativ 150.000 de bihoreni, 15% au fost români din zona Beiuşului şi Ştei", a precizat Sarkozy, adăugând că prima fază a proiectului cuprinde culegerea de date, scrisori, fotografii, înştiinţări de deces etc. de la rudele celor care au decedat la Doberdo în 1917, acestea urmând să fie incluse în albumul comemorativ. Pentru obţinerea documentelor, acesta intenţionează să apeleze la primarii şi bisericile din satele bihorene, precum şi la organizaţiile UDMR din judeţ. Totodată, se doreşte realizarea unui congres la Oradea, la care să participe istorici din România, Ungaria şi Italia. "Noi îi oferim lui Tokes calea sigură de a intra în PE" Preşedintele executiv al UDMR Bihor, Szabo Odon, s-a arătat convins că Uniunea va obţine peste 5% din voturi. De aceea, el consideră că episcopul Laszlo Tokes nu se va hazarda să renunţe la oferta făcută de UDMR, care-i va permite să intre în Parlamentul European. "Aşa cum am mai spus, Tokes este un adversar redutabil, dar nu de neînvins. El vrea să ajungă în Parlamentul European, iar noi i-am propus să fie europarlamentar. Îi oferim calea sigură să ajungă acolo. De aceea, nu cred că se va hazarda să refuze propunerea nostră", a adăugat Szabo Odon. Acesta a mai precizat că episcopul reformat este membru UDMR, în timp ce şeful său de campanie nu se mai află în această situaţie. "Tokes nu şi-a dat demisia din UDMR, ci, când nu i-a mai plăcut UDMR Bihor, s-a înscris în UDMR Cluj, iar când nu i-a mai plăcut UDMR Cuj, s-a înscris în UDMR Timiş. În schimb, Szilagyi, când nu a mai fost deputat, a ieşit din UDMR", a menţionat Szabo. "Nu s-a născut femeia capabilă să conducă PD Bihor" Printre temele dezbătute la Şcoala de Vară a femeilor democrate s-a numărat şi cea referitoare la participarea femeilor în viaţa politică. Vicepreşedinta OFPD Dana Pusta susţine că discuţiile s-au axat în jurul faptului că femeile nu susţin alte femei. De asemenea, femeile democrate şi-au propus să organizeze o bază de date cu posibilele candidaturi la alegerile locale şi parlamentare de anul viitor, acestea urmând să fie promovate pe listele pe care le va prezenta PD Bihor. Cu toate îndemnurile lectorilor de la Şcoala de Vară de a ieşi în faţă cât mai multe femei, Dana Pusta susţine că niciuna dintre colegele sale nu e capabilă să candideze pentru funcţia de preşedinte al filialei judeţene a PD. Mai mult, aceasta nu întrevede vreo speranţă nici în ceea ce le priveşte pe colegele sale mai tinere, membre în organizaţiile de tineret sau de studenţi. "Nu s-a născut încă femeia capabilă să conducă această filială", susţine Dana Pusta, justificarea sa fiind că "femeile au handicapul anilor în care au stat în umbra bărbaţilor".