Agenda politică
Eugen Nicolăescu: Procesul e cel mai penibil gest pe care a putut să îl facă un şef de stat
Ministrul Sănătăţii Publice, liberalul Eugen Nicolăescu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că procesul pe care i l-a intentat preşedintele Traian Băsescu este cel mai penibil gest pe care a putut să îl facă un şef de stat. El a spus că dacă toţi oamenii politici ar fi procedat precum Traian Băsescu, să îi facă lui procese, atunci acesta ar fi numai în tribunale.
"De exemplu, numai săptămâna trecută, la interviul pe care l-a dat la Realitatea TV făcându-i şefi ai mafiei politice pe câţiva dintre colegii noştri politici, numai ăia trei dacă îl dădeau în judecată, avea trei procese. Dacă vorbim şi de alţii, ar trebui să stea numai la tribunal, dar nu ne coborâm la acest nivel. Am spus-o şi o repet numai cel deştept cedează", a mai spus Nicolăescu. În rest, ministrul a spus că îi doreşte preşedintelui numai bine, să fie sănătos şi înţelept.
Judecătoria sectorului 1 va discuta în data de 7 septembrie plângerea preşedintelui Traian Băsescu în care acesta cere daune morale de 500 de milioane de lei vechi ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, invocând „vătămarea dreptului la onoare şi reputaţie”.
Diaconescu, Ponta şi Corlăţean, pe lista PSD la alegerile europarlamentare
Preşedintele PSD a declarat, după şedinţa Comitetului Executiv Naţional al formaţiunii, că liderii social-democraţi au decis ca pe lista de candidaţi pentru alegerile europarlamentare să se regăsească şi liderii centrali Cristian Diaconescu, Victor Ponta şi Titus Corlăţean. Alături de aceştia, pe listă se vor afla şi actualii reprezentanţi social-democraţi în Parlamentul European, favoriţi la a ocupa poziţii eligibile fiind Vasile Puşcaş şi Adrian Severin, nominalizaţi de Geoană.
Poziţia candidaţilor pe lista PSD va fi stabilită în septembrie, după realizarea unui sondaj specializat.
PIN propune pensionarea parlamentarilor care au 65 de ani
Deputaţii PIN Cozmin Guşă şi Lavinia Şandru au iniţiat o propunere legislativă care vizează aplicarea vârstei de pensionare din Codul muncii şi parlamentarilor, propunerea urmând a fi transmisă tuturor senatorilor şi deputaţilor în vacanţa parlamentară, a declarat, ieri, liderul PIN Cozmin Guşă. Acesta a afirmat că reformarea clasei politice printr-o măsură de acest gen ar reprezenta o „lustraţie mai mică, pe criterii de vârstă”.
Parlamentarul PIN a prezentat o listă cu 17 deputaţi „pensionabili”, cel mai mulţi fiind de la PRM, dar şi o listă cu 23 de senatori „pensionabili”.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.