Agenda politică
Băsescu vrea să participe, azi, la şedinţa Executivului
Preşedintele Traian Băsescu i-a trimis, ieri, premierului Călin Popescu Tăriceanu, o scrisoare în care îi comunică decizia de a participa la şedinţa de Guvern de azi, în care primul ministru va propune amânarea alegerilor parlamentare - informează Administraţia Prezidenţială. Şeful statului va cere Executivului să nu amâne organizarea scrutinului, programat pentru 13 mai. De altfel, premierul Tăriceanu a propus, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, amânarea alegerilor pentru Parlamentul European şi a anunţat convocarea pentru azi a unei şedinţe speciale de Guvern pentru a decide amânarea europarlamentarelor.
Tăriceanu trimite PD în opoziţie
Primul ministru Călin Popescu Tăriceanu a declarat, sâmbătă seară, după şedinţa Delegaţiei Permanente a PNL, că membrii democraţi în Guvern trebuie să se hotărască dacă sunt sau nu de partea premierului. "Ultima decizie în Guvern aparţine primului-ministru. Membrii din Guvern ai PD trebuie să se hotărască: ori sunt solidari cu primul ministru, ori, dacă nu, poate vor să facă parte din opoziţie", a declarat Tăriceanu. El a adăugat că nu a cerut aprobarea PD înainte de a propune amânarea europarlametarelor pentru că este "o decizie luată în calitate de premier".
"Amânarea alegerilor este imposibilă juridic şi constituţional"
Reprezentanţii PD au reiterat că nu sunt de acord cu decizia premierului de a amâna alegerile europarlamentare. Preşedintele partidului, Emil Boc, a cerut, ieri, convocarea unei şedinţe extraordinare a Consiliul Naţional de Conducere a Alianţei pe această temă. Mai mult, liderul PD a menţionat că democraţii vor rămâne la guvernare, chiar dacă conservatorii le-au cerut să plece, iar premierul Tăriceanu i-a trimis în opoziţie. "Asemenea decizii nu pot fi luate decât prin participarea partenerilor de Alianţă. Vom solicita şi un punct de vedere al celor de la UDMR. Amânarea alegerilor pentru Parlamentul European, din punct de vedere juridic şi constituţional, nu este posibilă. Acum trei săptămâni a fost publicată o ordonanţă de urgenţă care interzice amânarea oricăror operaţiuni electorale", a adăugat liderul democrat.
PSD, PC şi PRM îl sprijină pe Tăriceanu
Controversele dintre preşedintele Traian Băsescu şi premierul Călin Popescu Tăriceanu pe tema alegerilor europarlamentare au stârnit reacţii din partea partidelor politice. Secretarul general adjunct al PC, Codrin Ştefănescu: "Decizia premierului Tăriceanu este înţeleaptă. Aşteptăm ca PD să treacă în opoziţie pentru că este principalul vinovat pentru criza politică". Purtătorul de cuvânt al PSD, Cristian Diaconescu: "Dacă vom amâna alegerile pentru la toamnă, vom avea posibilitatea să depăşim până atunci crizele interne. Premierul Tăriceanu trebuie să prezinte o nouă formulă de guvern care să asigure ieşirea din blocajul politic în care se află România în acest moment". Şi reprezentanţii PRM au declarat că sunt de acord cu amânarea datei alegerilor europarlamentare. Liderul UDMR, Marko Bela, s-a arătat destul de prudent. El a declarat că formaţiunea sa este împotriva amânării, dar a precizat că va discuta cu miniştrii Uniunii poziţia pe care aceştia o vor adopta la şedinţa de Guvern.
PSD vrea trecerea la republică parlamentară
Purtătorul de cuvânt al PSD, senatorul Cristian Diaconescu, a declarat, ieri, că formaţiunea sa ia în calcul să propună o modificare de substanţă a Constituţiei, care să privească nu numai schimbarea cadrului electoral, dar şi trecerea la republica parlamentară. El a precizat că, în ceea ce priveşte modificarea Constituţiei, PSD a avut o iniţiativă în urmă cu şase luni, care s-a concretizat în elaborarea unui document. Senatorul PSD a precizat că dezbaterea acestui document la nivelul partidelor politice este utilă pentru că există un interes susţinut din partea acestora şi a preşedintelui Traian Băsescu de a reforma clasa politică prin intermediul introducerii votului uninominal.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.