Agenda politică
Semnături pentru votul uninominal
Începând de marţi, filiala judeţeană a PSD a început strângerea de semnături pentru susţinerea proiectului de lege privind introducerea votului uninominal în Parlamentul României. În primele zile, au fost strânse deja câteva sute de semnături, dar pentru cei care doresc să susţină acest proiect, social-democraţii bihoreni se vor afla în Piaţa Unirii, lângă statuia lui Mihai Eminescu, în fiecare zi, până duminică, 30 octombrie, inclusiv, între orele 10.00 şi 17.00. Campania este organizată săptămânal în câte 5-6 reşedinţe de judeţ, strângerea celor 500.000 de semnături trebuind să se încheie până în data de 18 decembrie.
Programe de informare pentru IMM-uri
Deputatul social-democrat Claudiu Pop a adresat ministrului Economiei şi Comerţului, Codruţ Şereş, o interpelare cu privire la situaţia întreprinderilor mici şi mijlocii. Pop a cerut să-i fie prezentate care sunt măsurile concrete pe care ministerul le va iniţia pentru a îmbunătăţi eficienţa programelor de informare naţionale, dat fiind faptul că majoritatea IMM-urilor nu deţin date suficiente despre condiţiile aderării pentru firmele lor şi aproape jumătate dintre acestea nu au început nici un fel de pregătire pentru aderarea la Uniunea Europeană.
Dreptate după bunul plac al primarilor
Deputatul Ionela Bruchental-Pop a susţinut o declaraţie politică în care condamnă faptul că articolul din Constituţie care prevede că "Nimeni nu este mai presus de lege" nu este respectat. Printre exemplele oferite, se numără cele din comunele Balc şi Ţeţchea, a căror primari PSD "împart dreptatea după bunul lor plac, astfel încât locuitorii celor două comune nu pot beneficia nici măcar de bunurile dobândite prin hotărâri judecătoreşti cu caracter definitiv şi executoriu".
Comentarii
Nu există nici un comentariu.