Popa îl critică pe Pasztor

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, Cornel Popa, s-a arătat deranjat de faptul că succesorul său în fruntea administraţiei judeţene se laudă cu proiecte începute în timpul mandatului său. El s-a referit în special la cursele aeriene, destinaţiile fiind stabilite înainte de încheierea mandatului său.

 

„Începând cu modernizarea pistei şi continuând cu semnarea destinaţiilor, acestea s-au întâmplat cu 3 luni înainte de a veni eu de acolo, numai că nouă ni s-a cerut bărbăteşte să nu anunţăm asta pentru că putem perturba traseele”, a declarat Cornel Popa în conferinţa de presă în care au fost prezentaţi candidaţii PNL Bihor la alegerile parlamentare. Potrivit lui Popa, deschiderea curselor, care înseamnă foarte mulţi bani investiţi din partea operatorilor, nu se poate face mai repede de un an şi jumătate - doi, dar „cred că a fost un record că noi am reuşit asta mai repede şi prin faptul că ne-am ocupat să vină aici cât mai mulţi şi cât mai des”. Popa a mai precizat că ştia şi de cursele spre Torino, Milano şi Barcelona, dar şi de curse spre Luton (Londra) - însă aceasta nu s-a concretizat din cauza Brexitului, respectiv spre Dusseldorf - destinaţie care ar urma să fie anunţată în curând. Foştul preşedinte al CJ Bihor a mai precizat că administraţia judeţeană are diplomă de excelenţă pentru sistemul integrat al deşeurilor, iar portalul de transport public, lansat în timpul mandatului său, este cel mai modern din ţară. El a reamintit că la finalul mandatului său, CJ Bihor ocupa locul patru în ţară la accesarea de fonduri europene, în cei patru ani în Bihor ajungând „cele mai mari sume de la înfiinţarea instituţiei”. „Banii au venit în urma unor demersuri serioase. Meritul este al unor oameni blamaţi foarte multă vreme, dar oameni de echipă extraordinari”, a afirmat Cornel Popa, adăugând că este mândru că, în timpul mandatului său, „nu s-a vorbit de acte de corupţie la CJ Bihor”.

„O serie de neadevăruri”

În urma acestor declaraţii, actualul preşedinte al CJ Bihor, Pasztor Sandor, i-a transmis lui Cornel Popa că printre afirmaţiile sale „s-a strecurat o serie de neadevăruri”, cu care acesta încearcă atât să câştige voturi cât şi să minimalizeze realizările prezentate de Pasztor.

Potrivit acestuia, Cornel Popa a oferit o informaţie falsă când a spus că meritele pentru încheierea negocierilor privind zborurile de pe Aeroportul Oradea îi aparţin. „La preluarea mandatului, în arhiva Consiliului Județean am găsit un singur draft de contract, și acela semnat doar din partea CJ, cu referire la curse RyanAir, pe ruta Oradea-Londra. Acesta a fost denunțat de compania aeriană din cauza Brexit-ului (recunosc că nu ați avut niciun rol în Brexit). Zborurile RyanAir către Barcelona și Milano au fost negociate separat, în urma corespondenței începută în 7.09.2016,  parafată și semnată în data de 20 septembrie 2016. Finalizarea negocierilor pentru celelalte curse a avut loc chiar în noaptea de dinaintea anunțării acestora, adică 12 spre 13 octombrie. Așadar, vă arogați merite ce nu vă aparțin”, a menţionat, într-un comunicat de presă, Pasztor. El a adăugat că „tocmai am fost anunțat de domnul Horia Carțiș,  fostul dumneavoastră șef de cabinet,  actualmente directorul general al Direcţiei generale de dezvoltare regională programe şi proiecte cu finanţare externă, că proiectul SMID, acel proiect elogiat de dumneavoastră la lansarea candidaturii, - Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor faza I, a suferit o corecție de 5%. Asta înseamnă că trebuie să plătim penalități de circa 2,108 milioane de lei. Cum am citit în interviu, proiectul SMID este o realizare a mandatului dumneavoastră. Vi-l mai asumați?”, a încheiat şeful administraţiei judeţene.