Agenda politică
Protocolul USL Bihor, semnat abia vineri
Liderul PSD Bihor, senatorul Ioan Mang, a declarat că protocolul USL Bihor va fi semnat cel târziu vineri, 25 februarie a.c., după ce, în prealabil, va fi constituită, la nivel judeţean, Alianţa de Centru Dreapta PNL-PC. Astfel, întâlnirea liderilor judeţeni ai PSD, PNL şi PC programată să aibă loc ieri la Bucureşti pentru semnarea protocolului în prezenţa conducerilor naţionale ale celor trei partide s-a transformat într-o discuţie cu privire la activităţile ulterioare ale USL. "În 30 de zile trebuie constituite majorităţi în toate consiliile locale din judeţ, iar unde nu se poate, trebuie să facem opoziţie. Trebuie eliminate colaborările cu PDL", a precizat Mang, adăugând că protocolul USL interzice orice colaborare cu PDL. Ioan Mang a menţionat că după semnarea protocolului, prima întâlnire a USL Bihor va avea loc sâmbătă, 26 februarie, de la ora 12.00, la Centrul Cultural "Ady Endre". La eveniment sunt aşteptaţi să participe şi preşedinţii celor trei partide: Victor Ponta, Crin Antonescu şi Daniel Constantin.
Partidul Popular Maghiar, alternativă la UDMR
Preşedintele Consiliului Naţional al Maghiarilor, Laszlo Tokes, a declarat că Partidul Popular al Maghiarilor din Ardeal se doreşte a fi o alternativă la UDMR. "Noi nu organizăm noul partid împotriva nimănui, ci cu scopul de a integra comunitatea maghiară. Suntem în stare să ne unim cu UDMR şi cu Partidul Civic Maghiar pentru a intra în Parlament", a menţionat Tokes, care este preşedinte al Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania. Laszlo Tokes consideră că UDMR a uitat de menirea sa principală, aceea de a servi interesele comunităţii maghiare, devenind, între trimp, "un figurant al politicii naţionale, de dragul participării la putere şi al scaunelor de catifea". "UDMR a făcut greşeli mari când s-a transformat într-un partid de tip postcomunist. E păcat că, în loc să rămână reprezentantul intereselor maghiarimii, a devenit un partid de concurs oarecare şi a determinat divizarea maghiarilor, pentru că nu a reuşit să se ridice deasupra intereselor de partid, ceea ce a dus la criza internă a organizaţiei", a afirmat Tokes.
Vuşcan acţionează în judecată CET Oradea
Liderul Mişcării Verzi Bihor, Horea Vuşcan, a demarat, ieri, procedurile de chemare în judecată a Electrocentrale pentru poluarea cu cenuşă din municipiu, motivând, printre altele, că i-a fost afectată sănătatea şi că fiecare societate comercială trebuie să protejeze mediul. Daunele solicitate CET sunt în cuantum de 1 leu, la care se adaugă contravaloarea spălării maşinii. "Amenda în valoare de 20.000 lei dată de Garda de Mediu CET-ului este dovada faptului că au fost nereguli", susţine Vuşcan, adăugând însă că, din păcate, tot orădenii vor ajunge să plătească această amendă, deoarece Electrocentrale se află în subordinea Consiliului Local Oradea. "Nu considerăm că este corect ca această amendă să fie plătită din banii contribuabilului orădean care este tocmai partea vătămată, cel care a fost poluat de neglijenţa celor de la CET. Conducerea CET-ului trebuie să identifice printre angajaţii societăţii persoanele vinovate pentru acest incident şi să se îndrepte împotriva acestora pentru recuperarea prejudiciului generat de amenda primită de la Garda de Mediu", a declarat Horea Vuşcan.
1.Lasati protocoalele si treceti la treaba!2.Ungurii vor ramane uniti,iar romanii dezbinatii.3.Acest Vuscan ar trebui sa faca analiza aerului acolo unde,de drept si de fapt, merita sa-si gaseasca locul.
1.Lasati protocoalele si treceti la treaba!2.Ungurii vor ramane uniti,iar romanii dezbinatii.3.Acest Vuscan ar trebui sa faca analiza aerului acolo unde,de drept si de fapt, merita sa-si gaseasca locul.
Felicitari pentru initiativa d-l Vuscan.Sunt alaturi de dvs.Odata trebuie pus capat nesimtirii celor ce pe banii nostri ne distrug viata.