Agenda politică
Măsuri incorecte, care nu rezolvă problema crizei
Prezent, ieri, la Oradea, unde a participat la Conferinţa Judeţeană a PNL Bihor, preşedintele liberalilor, Crin Antonescu, a declarat că partidul pe care îl conduce nu este de acord cu măsurile de austeritate "impuse", în principal cu reducerea salariilor şi pensiilor. Antonescu susţine că aceste soluţii găsite de actuala putere nu rezolvă problema şi sunt incorecte. "Suntem de acord cu reducerea cheltuielilor, dar atunci când vorbim de reducerea cheltuielilor publice nu vorbim în niciun caz nici despre pensii, nici de salariile celor mai numeroase categorii de bugetari, de exemplu oamenii din învăţământ, oamenii din sistemul sanitar, poliţiştii şi jandarmii, vorbim despre zona de birocraţie şi clientelă, unde sunt cheltuieli exagerate, nenecesare, de risipă şi care generează corupţie", a afirmat Antonescu. Acesta susţine că preşedintele Traian Băsescu s-a manifestat "cu maximă autoritate în calitatea sa de căpetenie a clanului de ploşniţe care parazitează România. Nu a cedat un leu, nu a cedat un pas, nici măcar de ochii lumii, de la banii pentru clientelă punând tot pe seama celor mai defavorizate şi fragile categorii de români. A impus o măsură care afectează la nivelul de subzistenţă aproape 2 milioane de oameni, refuzând să se atingă de un leu din cei care sunt învârtiţi în zona clientelei astăzi complet portocalii", a declarat liderul PNL.
Şleahta de milogi, la întâlnirea cu Traian Băsescu
Preşedintele PNL a acuzat că, în prezent, România nu are Guvern, având în vedere că cel care s-a întâlnit cu partidele din coaliţia aflată la putere pentru a-i convinge să susţină măsurile de austeritate a fost preşedintele Traian Băsescu, nu premierul Emil Boc. Mai mult, Crin Antonescu a reproşat faptul că parlamentarii puterii, care se lăudau că nu vor susţine tăierea pensiilor şi a ajutorului pentru mame, nu au avut curaj să-l înfrunte pe şeful statului. "Am văzut, zilele trecute, o întâlnire cu un fel de Mare Adunare Naţională, compusă din pedelişti, udemerişti şi oastea de strânsură a generalului Oprea, în care domnul preşedinte, relaxat, le-a spus care-i treaba. S-au prezentat în faţa preşedintelui, au povestit, au transpirat, s-au emoţionat, dar a rămas cum a zis omul", a declarat Crin Antonescu. Acesta i-a comparat pe parlamentarii puterii cu "o şleahtă de milogi" care "s-au ploconit în faţa lui Traian Băsescu". "Asta au făcut Traian Băsescu şi complicii săi din democraţia românească, din Guvernul României, din Parlamentul României: nişte caricaturi", a afirmat liderul PNL.
Acuzaţii neîntemeiate
Crin Antonescu consideră neîntemeiate declaraţiile critice ale guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, la adresa modului în care PNL a gestionat bugetul de stat în perioada 2007-2008. Potrivit lui Antonescu, Guvernul Tăriceanu a împărţit banii care se găseau în bugetul ţării către oameni şi către comunităţi, nu către clientelă. "Să ne spună BNR dacă în 2007-2008 a luat o poziţie publică în raport cu actele guvernului de atunci. Ce cifre de prognoză a agreat Banca Naţională, împreună cu primul-ministru Tăriceanu şi ministrul Finanţelor Vosganian în 2008? Aştept respectuos şi curios răspuns la aceste întrebări", a precizat liderul PNL. Pe de altă parte, Antonescu suţine că nici Traian Băsescu, nici PDL nu au comentat când au fost daţi banii, ci, dimpotrivă, "au supralicitat" prin votarea majorării salariilor profesorilor cu 50%.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.