Agenda politică
Senatorul Ioan Mang, şef al departamentului Educaţie în cadrul PSD, a declarat că, deşi coaliţia de la guvernare "s-a pus stavilă împotriva amendamentelor depuse" la Legea educaţiei, articolul care viza comasarea universităţilor de stat a fost scos din proiect. "În comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor, s-a reuşit scoaterea articolului care prevedea obligativitatea ministrului de a emite o lege ca universităţile publice să fuzioneze. Să vedem cum se va vota în plenul Camerei Deputaţilor", a precizat Mang. Acesta a menţionat că, în aceste condiţii, nu mai există pericolul ca Universitatea Oradea să fie desfiinţată prin fuziunea cu Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca. Pe de altă parte, Mang a afirmat că este de acord ca în textul Legii educaţiei să fie menţionată posibilitatea ca universităţile să fuzioneze, dar numai dacă acestea doresc, nu să fie impusă de Minister.
PSD propune impozit şi TVA diferenţiat
Liderul PSD Bihor Ioan Mang a precizat că, în această săptămână, Comitetul Executiv Naţional a adoptat materialul "PSD respinge genocidul social", în care au fost prezentate soluţiile pe care social-democraţii le văd pentru ieşirea din criză. Mai exact, Mang a afirmat că PSD susţine introducerea impozitării diferenţiate, care ar putea fi o alternativă la propunerea privind diminuarea salariilor bugetarilor cu 25%. "Peste 100.000 de bugetari au un venit lunar mai mare decât preşedintele României. Noi propunem ca aceste venituri să fie reduse cu 50%: de la peste 10.000 lei/lună la 5.000 lei/lună", a declarat Ioan Mang. De asemenea, acesta a menţionat că o altă propunere a PSD prevede introducerea TVA diferenţiat: în jur de 9% pentru alimente, 19% pentru restul produselor, cu excepţia produselor de lux, unde TVA ar trebui să fie de 25%. Totodată, printre măsurile propuse se numără şi cele privind reducerea evaziunii fiscale.
Moţiune de cenzură până la sfârşitul sesiunii parlamentare
Social-democraţii intenţionează să introducă o moţiune de cenzură în această sesiune parlamentară, dar chiar dacă aceasta va fi votată de parlamentari, PSD a anunţat că nu va intra la guvernare decât în urma unor alegeri, fie la termen, fie anticipate. "Acest guvern nu a făcut nimic pentru a scoate ţara din criză. De aceea trebuie să plece. În parlament s-a creat o majoritate artificială. Dacă am veni noi la guvernare, cu 30% cât mai avem în prezent, nu vom avea susţinerea necesară pentru a ne pune în aplicare programul", a precizat senatorul Ioan Mang. Acesta consideră că PSD nu este vinovat pentru situaţia în care se află România, chiar dacă s-a aflat la guvernare în 2009. "Este ca vina unui călător într-un tramvai care iese de pe şine. Noi am fost la guvernare, dar nu am fost la putere. Am avut doar ministere în care trebuia să stăm în genunchi să cerem bani. Niciuna dintre propunerile noastre nu a fost adoptată", susţine Mang.
Masuri de reducere a cheltuielilor bugetare: 1.-reducerea parlamentarilor la 300,din care 100 senatori si 200 deputati;2.-reducerea numarului de ministere la 10;3.-reducerea agentiilor guvernamentale la 30;4.-restructurarea tuturor institutiilor bugetare si a functiilor de conducere din cadrul acestora;5.-restructurarea si privatizarea companiilor de stat;6.-reducerea numarului de primarii(20000 locuitori/primarie);7.-5%TVA pentru alimentele de baza;8.-21%TVA pentru restul produselor;9.-15%cota unica de impozitare in economia reala;10.-impozitare diferentiata pentru salarii de la buget,pensii si ajutoare sociale.