Agenda politică
Ce se întâmplă cu DN 76?
Senatorul Cornel Popa a declarat, ieri, că i-a adresat o interpelare ministrului democrat-liberal în care solicita explicaţii cu privire situaţia DN 76 Oradea-Deva. "Am încercat să-l sensibilizez pe ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, cel mai insensibil ministru în ce priveşte judeţul Bihor. Nu mă aştept să se întâmple minuni şi nici la seriozitate din partea lui Radu Berceanu", a precizat Popa, care a menţionat că la sfârşitul anului trecut ministrul Berceanu i-a prezentat un grafic al lucrărilor de reabilitare a DN 76, care nu a fost respectat. Mai mult, lucrările nici măcar nu au demarat. Cornel Popa a anunţat că săptămâna viitoare i se va adresa din nou de la tribuna Senatului ministrului PD-L, de data aceasta cu privire la motivele pentru care nu se lucrează la centurile ocolitoare ale oraşului Aleşd, respectiv Beiuş-Ştei. "Probabil s-au speriat de procentul mic de contribuţie a statului la aceste proiecte, de numai 18%", a menţionat senatorul PNL, atenţionând că Guvernul ar putea pierde finanţarea europeană pentru aceste proiecte. Popa a mai afirmat că ministrul Berceanu a scos de la finanţare drumul expres Oradea-Arad-Timişoara, a renunţat la proiectul de electrificare a căii ferate Episcopia - Cluj Napoca, iar în privinţa modernizării Aeroportului Oradea nu a făcut nmic deşi a promis că va fi o prioritate a sa.
Să lase lamentările deoparte
Consilierul local Dorin Corcheş i-a răspuns ieri edilului şef al Oradiei, Ilie Bolojan, care a acuzat opoziţia din Consiliul Local Oradea că nu face altceva decât să blocheze iniţiativele municipalităţii, fără să facă nimic constructiv. Mai exact, Bolojan susţinea că reprezentanţii PD-L nu vin cu soluţii sau contraoferte la propunerile pe care le critică. "Îi cer public primarului Ilie Bolojan să lase lamentările la o parte, să fie bărbat, să-şi asume postura de edil şef şi să facă ceva concret pentru Oradea şi orădeni", a precizat Corcheş, menţionând că, de când se află în opoziţie, PD-L a venit cu proiecte în sprijinul persoanelor vârstnice şi a comercianţilor din pieţele agroalimentare, precum şi pentru stimularea societăţii civile prin accesarea de fonduri nerambursabile. Pe de altă parte, democrat-liberalul a criticat decizia municipalităţii de a demolare a clădirii fostei cantine a Primăriei pentru construirea unei parcări supraetajate în condiţiile în care, în zona centrală mai există parcarea de pe strada Independenţei, dar şi cea de pe strada Tudor Vladimirescu, aceasta din urmă fiind mai mult goală. De asemenea, Corcheş consideră inoportună investiţia în extinderea clădirii Primăriei pentru mărirea spaţiului pentru relaţiile cu publicul. "Pe de o parte demolăm spaţiile existente, pe de altă parte construim, pe zeci de milioane de lei, spaţii noi. Sala pentru public ar putea fi amenajată în spaţiul deja existent", susţine Dorin Corcheş, adăugând că primarul ar trebui să lase lamentările şi ipocrizia şi să vadă cine pe cine blochează. De asemenea, consilierul PD-L consideră că actuala conducere a Primăriei ar trebui să se preocupe mai mult de situaţia străzilor din municipiu şi a salubrizării oraşului.
Drumurile bihorene sunt printre cele mai rele din tara.Nu cautam vinovati,dorim repararea lor cat mai grabnica.
Berceanu,Blaga, Videanu,Udrea=capii mafiei romanesti.Asa a-ti ales,asa sa traiti!