Agenda politică
Reglementare a denumirii asociaţiilor şi fundaţiilor
Propunerea legislativă a senatorului Cseke Attila privind reglementarea denumirii asociaţiilor şi fundaţiilor a fost aprobată, ieri, de Senat. Iniţiativa a fost depusă în Senat în primăvara acestui an şi vizează eliminarea derutării cetăţenilor prin denumirile folosite de unele organizaţii neguvernamentale, respectiv reglementarea utilizării sintagmelor "naţional" sau "român". Pentru a nu încălca principiul neretroactivităţii legii, asociaţiile şi fundaţiile legal constituite la data intrării în vigoare a prezentei legi îşi păstrează denumirile. Propunerea legislativă intră şi în dezbaterea Camerei Deputaţilor.
Lideri politici rupţi de realitate
Democrat-liberalii bihoreni consideră că, prin participarea la referendum, românii au demonstrat că liderii politici ai celorlalte partide, cu excepţia PD-L, "sunt rupţi de realitate şi propagă idei contrare cetăţenilor care i-au ales". Secretarul general al PD-L Bihor, Mircea Matei, a făcut referire la liderii partidelor parlamentare care au acuzat că Traian Băsescu a convocat referendumul pentru a-şi crea un avantaj. "Prezenţa mare la urne şi validarea referendumului demonstrează că românii îşi doresc un stat reformat. Ceea ce au votat trebuie respectat, iar garanţia că acest lucru se va întâmpla este Traian Băsescu. Nu credem că Mircea Geoană va pune în aplicare vreodată cele votate de români", a declarat Matei, adăugând că la referendum s-au pronunţat români de toate vârstele, din toate categoriile profesionale.
Lăsaţi alegătorii să decidă singuri
Secretarul general al PD-L Bihor, Mircea Matei, susţine că alegătorii care au votat în primul tur cu candidaţii care au ieşit din cursă ar trebui lăsaţi să decidă singuri cui îşi acordă voturile în cel de-al doilea tur de scrutin. "Au loc negocieri între PSD, PNL şi UDMR, ca şi cum ar fi proprietarii voturilor date de români, uitând că foarte mulţi au votat şi la referendum. Este un joc politic care încearcă să deturneze rezultatul votului. Se încearcă creditarea ideii că scrutinul din 6 decembrie este o simplă formalitate, că jocurile sunt făcute. Noi credem că se înşală amarnic", a precizat Matei, care a amintit că şi înaintea referendumului privind suspendarea preşedintelui Traian Băsescu din anul 2007 "era un bombardament mediatic" din partea tuturor partidelor, în afară de PD-L, dar că partidele nu au reuşit să-şi impună punctul de vedere.
Bătaie pe afişe
Mircea Matei susţine că a fost sunat, marţi, de un reprezentant al PSD Bihor care i-a reproşat că democrat-liberalii au afişat în Oradea bannere cu conţinut anti-Mircea Geoană. Secretarul general al PD-L Bihor nu a confirmat că democrat-liberalii ar fi responsabili de lipirea afişelor şi de montarea bannerelor, precizând doar că "cel care le-a făcut are o minte genială" şi că "PD-L Bihor nu are niciun contract de panotaj outdoor în municipiul Oradea". Pe de altă parte, Matei a declarat că aşteaptă, în continuare, dovada la vreuna din acuzele aduse de PSD despre campania murdară pe care PD-L ar fi făcut-o. "Şi pe noi ne deranjează afişele anti-Băsescu, dar nu le-am distrus. Ei au dat jos afişele contra lui Geoană", a menţionat Matei.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.