Agenda politică
Rezultate mulţumitoare
Chiar dacă alianţa PSD+PC nu a atins pragul electoral de 20% la alegerile europarlamentare desfăşurate la finele săptămânii trecute, preşedintele PC Bihor, Traian Bodea, se declară mulţumit de rezultatele obţinute în Bihor. Acesta a indicat însă şi câteva primării unde se puteau obţine rezultate mult mai bune, în condiţiile în care primarii fac parte din această alianţă. "La Copăcel viceprimarul PD-L s-a mobilizat mai bine faţă de primarul PSD. Am obţinute rezultate mai slabe şi la Oşorhei, Rieni, Vadu Crişului, Auşeu şi Vârciorog", a precizat Train Bodea. Referitor la prezenţa slabă la vot a electoratului, acest lucru se explică, în opinia lui Bodea, prin faptul că politicienii nu au programe politice, iar oamenii nu mai au încredere în clasa politică.
"Se putea face mai mult"
Referitor la scorul electoral obţinut de primarul Oradiei Ilie Bolojan, la un an de la preluarea mandatului, Traian Bodea crede că acest lucru trebuie să îi dea de gândit edilului şef. Pierderea a aproape 18% din electorat este un semnal de alarmă pentru actuala echipă a PNL Oradea. "Am primit o amendă de la Primărie în valoare de 1.000 de lei pentru că nu mi-am tuns iarba. Dar eu nu am canalizare în zonă. Înţeleg că mi se pretind anumite lucruri, dar ce mi se oferă în schimb?", a mai adăugat Bodea. Chiar dacă şi bugetul local al Primăriei Oradea a fost afectat de criza financiară, liderul PC crede că "se putea face mai mult".
Comentarii
Nu există nici un comentariu.