Agenda politică
Conducerea centrală a PDL, aleasă abia anul viitor
Conducerea PDL a decis, luni, ca alegerile pentru conducerea centrală a partidului să fie amânate pentru începutul anului viitor, a anunţat vicepreşedintele Gheorghe Flutur. Acesta a precizat că Biroul Permanent Naţional a făcut această propunere către Colegiul Director, care va avea loc cel mai probabil la sfârşitul acestei luni, când amânarea alegerilor pentru conducerea partidului va fi supusă la vot în acest for de conducere extins. "Considerentul clar este că Guvernul, în această perioadă, în primul rând, trebuie să se concentreze pentru punerea în aplicare a acestor măsuri, pentru rezolvarea problemelor economice şi sociale ale ţării şi alegerile în PDL să fie amânate pentru o altă dată", a mai spus vicepreşedintele PDL. Acesta a menţionat că alegerile la nivel local vor continua şi se vor desfăşura conform graficului, acolo unde este cazul, amânarea fiind aplicată doar pentru alegerea conducerii centrale a PDL.
Sindicatele şi patronale vor o nouă scrisoare către FMI
Sindicatele şi patronatele cer Guvernului redactarea unei noi scrisori către Fondul Monetar Internaţional (FMI), în care să fie consemnate măsurile propuse de ele, nefiind de acord cu reducerea salariilor şi a pensiilor. Plenul Consiliului Economic şi Social (CES) nu a reuşit să dea un aviz favorabil sau nefavorabil pe scrisoarea actuală, către FMI. Doar cei 15 membri ai Guvernului au votat pentru avizarea favorabilă a scrisorii, cei 15 membri de sindicat au votat pentru aviz nefavorabil, iar partea patronală a votat pentru aviz favorabil al scrisorii, dar cu modificări. Astfel, s-a ajuns în situaţia în care nu există o avizare, favorabilă sau nefavorabilă. Şedinţa plenului CES s-a amânat pentru lunea viitoare.
Deputaţii ar putea rămâne fără bani de cazare
Membrii Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor au discutat, ieri, despre reducerea cheltuielilor parlamentarilor, luându-se în calcul şi varianta renunţării la cazarea deputaţilor la hotel, a declarat secretarul Camerei, Sever Voinescu. Potrivit lui Sever Voinescu, conducerea Camerei a decis ca secretarul general Gheorghe Barbu, împreună cu chestorii, să întocmească un raport cu propuneri concrete care va fi dezbătut în şedinţa de mâine a Biroului Permanent. El a adăugat că o variantă este să se renunţe la cazarea deputaţilor la hotel şi renegocierea contractului încheiat de Camera Deputaţilor cu Tarom, în cazul deplasărilor cu avionul.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.