Agenda politică
Social-democraţii bihoreni au demarat, la începutul acestei săptămâni, o campanie de strângere de jucării. Acestea vor fi donate în data de 1 Iunie, de Ziua Internaţională a Copilului, mai multor case de copii din judeţ. Intitulată "Adu o bucurie cu o jucarie", campania se adresează tuturor bihorenilor care au jucării pe care copiii lor nu le mai folosesc. Jucăriile pot fi donate la sediul filialei PSD Bihor, situat în Parcul 1 Decembrie, dar şi la sediile PSD din oraşele şi municipiile din judeţ. Campania se derulează în perioada 11 - 31 mai 2010.
"Guvernul vrea să ducă România în sărăcie"
PNL Bihor consideră că, prin măsurile anunţate, Guvernul vrea să ducă România în sărăcie. "În loc să reducă cheltuielile materiale, cheltuielile de protocol, deplasările în străinătate şi achiziţiile nesimţite, actualul Guvern alege să taie din salarii, pensii şi din ajutorul de şomaj. Guvernul nu înţelege că singura posibilitate de ieşire din criză este relansarea economiei", a declarat, ieri, deputatul Lucia Varga. Liberalii susţin că, în prezent, lucrează la un set de propuneri privind relaxarea fiscală, pe baza discuţiilor avute cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. De altfel, PNL a venit cu mai multe propuneri pentru diminuarea cheltuielilor bugetare prin reducerea numărului de ministere la şapte, reducerea numărului de agenţii la maximum 30, precum şi reduceri substanţiale ale unor bugete "umflate artificial", cum ar fi cele ale administraţiei prezidenţiale, serviciilor secrete, STS etc.
România, la ora adevărului
Deputatul UDMR Lakatos Petru consideră că principalii vinovaţi pentru situaţia actuală a României sunt preşedintele Traian Băsescu şi Guvernul din 2009. "Vinovăţia mare este atunci când ascunzi adevărul. În 2009 s-a ştiut care-i situaţia reală şi s-a minţit cu neruşinare. Inclusiv anul acesta s-a minţit cu bună ştiinţă", susţine Lakatos. Acesta a mai precizat că preşedintele Traian Băsescu a anunţat personal care este situaţia reală a României, deoarece era iminentă publicarea datelor statistice pe primul trimestru al acestui an, iar "cosmetizarea pe mai departe a situaţiei dezastruoase ar fi fost imposibilă". La acestea se adaugă şi vizita delegaţiei FMI în România. "Şocul a fost pe măsura dezastrului prezentat, iar Traian Băsescu a recurs la soluţia Gyurcsany din 2006, convocând parlamentarii puterii pentru a le prezenta situaţia. Speach-ul preşedintelui a fost unul extrem de convingător, alternând promisiunile cu acuzaţiile la adresa PDL şi cu prezentarea a ceea ce ne aşteaptă", a precizat deputatul bihorean, adăugând însă că UDMR consideră că măsurile anunţate de preşedinte nu rezolvă situaţia României fără relansarea economiei şi măsuri de reducere a evaziunii fiscale.
Românii, cuprinşi de "o furie neputincioasă"
Potrivit deputatului Lakatos Petru, populaţia este cuprinsă de o furie neputincioasă, neştiind dacă mai poate avea încredere în soluţiile propuse de Guvern, în condiţiile în care până acum a fost minţită. "Românii se întreabă oare se va opri totul dacă sunt acceptate aceste măsuri sau vor urma altele", a afirmat Lakatos. Acesta susţine că măsurile care trebuie luate trebuie să fie suportabile ("nu poţi să propui să salvezi pe cineva prin omorâre"). Printre măsurile propuse de UDMR se numără introducerea "cărţii de credit Kogălniceanu" pentru IMM-uri şi persoane fizice autorizate, constând în creditare cu dobândă preferenţială, parţial subvenţionată de stat, eliminarea impozitului minim şi introducerea impozitului forfetar în alimentaţia publică, prestări servicii etc., achitarea facturilor cu o vechime mai mare de 90 de zile, modificarea ordonanţei privind achiziţiile publice, îngheţarea salariilor pe o perioadă de 2-3 ani la societăţile şi companiile cu capital majoritar de stat etc.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.