"Suntem într-o coaliţie pe care nu mi-am dorit-o"
Secretarul general al PD-L, Vasile Blaga, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, că democrat-liberalii se află într-o coaliţie pe care el personal nu a dorit-o, însă a dat asigurări că aceasta "va rezista", întrucât "a fost gândită să susţină un guvern pe patru ani". El a respins posibilitatea unei schimbări în componenţa politică a Guvernului, arătând că actuala coaliţie a fost gândită să susţină un guvern pe patru ani, dar a apreciat drept "justificate" întrebările legate de funcţionarea ei. Blaga a subliniat că, în aceste "vremuri dificile", Guvernul încearcă să-şi facă datoria şi că, în ceea ce priveşte investiţiile, obligaţiile pe care Guvernul le are faţă de administraţia publică locală au fost îndeplinite "sută la sută".

Blaga e convins că Băsescu va candida
Secretarul general al PD-L, Vasile Blaga, a declarat că, personal, este convins că Traian Băsescu va candida la alegerile prezidenţiale, dar că şi premierul Emil Boc "e o variantă clară, la o adică". "Atunci când am constituit PD-L, am scos din programul politic acea precizare prin care fostul PD îl susţinea pe domnul Băsescu la alegerile prezidenţiale, la cererea domniei sale, şi am prevăzut un alt articol că cel mai bine plasat în analizele sociologice ne va reprezenta. Indiscutabil, cel mai bine plasat în România este domnul Băsescu şi eu cred că va candida, e punctul meu de vedere", a afirmat Blaga. El a spus că Traian Băsescu "va decide ceea ce va face". "Dar domnul Boc este o variantă clară, la o adică, din partea noastră, dacă domnul preşedinte nu va candida. Pe aceleaşi analize, indiferent cine le face, domnul Boc este printre primii patru oameni din România ca şi credibilitate", a declarat Blaga. Acesta a respins drept "imposibilă" ideea ca restul formaţiunilor politice să se coalizeze şi să susţină un singur candidat, contra lui Traian Băsescu.

Comisia Udrea şi-a început activitatea
Comisia parlamentară de anchetă în cazul ministrului Turismului, Elena Udrea (PDL), şi-a început, ieri, prima şedinţă de la constituire, în cadrul căreia a decis să ceară Ministerului Turismului documente privind bugetul şi planul anual de investiţii, dosarele de achiziţii publice, precum şi fişele de post ale persoanelor implicate în programul "România, land of choice". Membrii comisiei au mai stabilit să solicite Ministerului Turismului şi referatele de necesitate, organigrama şi statele de funcţionare ale Ministerului, decizia ordonatorului de credit prin care a fost stabilită modalitatea de acordare a contractelor de achiziţie publică, execuţia bugetară pe semestrul I. Comisia cere Ministerului Turismului să precizeze şi dacă a fost supus controalelor instituţiilor statului, cum ar fi Curtea de Conturi, şi, de asemenea, procesele verbale ale acestor controale. Membrii comisiei au decis să trimită o adresă ANRMAP în care să-i ceară precizări cu privire la câte controale a efectuat în acest an la Ministerul Turismului şi dacă au făcut copie la dosarele de supraveghere la aceste controale. Deputaţii din comisie s-au arătat interesaţi şi de sumele acordate de Ministerul Turismului ca diurnă şi cazare, şi dacă aceste cheltuieli au fost făcute în conformitate cu prevederile legale.