Raportul Athanasiu, adoptat de PE
Raportul europarlamentarului PSD Alexandru Athanasiu a fost adoptat joi de plenul Parlamentului European, legislaţia europeană astfel promovată urmând a facilita libera circulaţie a forţei de muncă în Uniunea Europeană. "Propunerea de regulament cu privire la statisticile trimestriale asupra slujbelor vacante în Comunitate" obligă statele membre ale Uniunii să facă publice, în timp real şi pentru toţi cetăţenii europeni, locurile de muncă vacante de pe teritoriul lor. Astfel, orice cetăţean european va şti dacă şi unde îşi poate găsi de lucru legal în oricare dintre cele 27 de state membre, astfel stimulându-se libera circulaţie a forţei de muncă în interiorul Uniunii.

"Bătălia pentru NATO", lansată la Oradea
Eurodeputatul Ioan Mircea Paşcu şi-a lansat joi seara, la Oradea, cartea intitulată "Bătălia pentru NATO", în prezenţa a numeroşi membri ai PSD Bihor, dar şi ai mediului academic orădean. Ioan Mircea Paşcu, actor important al procesului de aderare la Organizaţia Atlanticului de Nord, consideră că are datoria de a prezenta, din punctul său de vedere, faptele la care a fost prezent. "Cartea cuprinde efortul românesc de integrare în NATO, precum şi fotografii şi unele lucruri inedite", a precizat eurodeputatul social-democrat.

PRM Bihor speră la 12-13% la euroalegeri
Filiala judeţeană a PRM a organizat instructaje cu membrii săi în cele opt zone în care a fost împărţit judeţul (Aleşd, Marghita, Săcueni-Valea lui Mihai, Salonta, Tinca, Beiuş, Ştei, Vaşcău-Nucet). Liderii PRM Bihor speră că, prin mobilizarea membrilor şi simpatizanţilor săi, va obţine cel puţin 12-13% din voturile electoratului bihorean. Preşedintele PRM Oradea, Mihai Drecin, a declarat că prezenţa sa pe lista naţională a candidaţilor PRM pentru Parlamentul European, chiar dacă pe o poziţie neeligibilă, vizează obţinerea de voturi pentru partid în special în judeţul Bihor.

Bani pentru cămine culturale
Deputatul Ionela Bruchental-Pop a adresat o întrebare ministrului Culturii şi Cultelor, Adrian Iorgulescu, cu privire la căminul cultural din Hotărel, comuna Lunca. Bruchental atrage atenţia că, în acest moment, construcţia acestei clădiri, demarată din resurse financiare de la bugetul local al comunei, este sistată din cauza incapacitaţii de continuare a finanţării lucrării. De asemenea, deputatul bihorean precizează că pentru finalizarea lucrărilor mai este nevoie de un milion de lei.