Pentru demnitari - da, pentru pensionari - ba Conservatorii bihoreni consideră că refuzul lui Băsescu de a nu promulga legea pensiilor nu are nicio justificare. Membrii PC Bihor cred că nu e normal ca preşedintele ţării să se arate îngrijorat tocmai acum de felul în care vor fi procuraţi banii pentru a susţine majorarea pensiilor, atât timp cât pe 7 iulie nu a manifestat aceeaşi rezervă faţă de legea privind fondurile demnitarilor. "La începutul lunii, Băsescu a promulgat o lege privind majorarea fondurilor demnitarilor. Cum se pot găsi bani pentru demnitari, însă pentru pensionari nu?", se întreabă Ovidiu Gabor, preşedintele PC Oradea. Oradea are spaţii, dar nu pentru grădiniţe În atenţia conservatorilor a intrat şi felul în care factorii responsabili din judeţ, municipalitatea orădeană şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, au înţeles să reacţionaze în problema lipsei locurilor la grădiniţe. "Am solicitat ISJ Bihor să ne furnizeze numărul de grădiniţe şi numărul locurilor. Însă, evident, nimeni din cadrul acestei instituţii nu a putut să ne ofere informaţiile solicitate", ne-a declarat Traian Bodea, membru PC. Acesta a mai subliniat că imobilele din oraş sunt folosite pentru fel şi fel de activităţi, în schimb, municipalitatea nu este în măsură să amenajeze un loc pentru un pătuţ de copil. Cine gestionează problema cerşetorilor? Membrii PC au mai atras atenţia şi asupra modului în care autorităţile locale au înţeles să gestioneze modul în care zeci de copii sunt puşi în intersecţii să cerşească. "Zilele trecute, într-o intersecţie, o fetiţă de zece ani ţinea în braţe un sugar, când afară erau peste 35 de grade. Autorităţile nu pot să intervină? Ce face Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor?", a fost întrebarea adresată de Traian Bodea celor responsabili pentru a preveni exploatarea minorilor. Nivel ridicat de impozitare a forţei de muncă Europarlamentarul Alexandru Athanasiu remarcă faptul că nivelul de impozitare a forţei de muncă din România este unul dintre cele mai mari din Europa. Astfel, cheltuielile totale cu asigurările sociale (pensii, sănătate, şomaj) reprezintă jumătate din nivelul salariului brut, lucru care ne plasează pe locul 6 din 24 de ţări, cu 46,25%. În aceste condiţii, Athanasiu crede că PSD trebuie să-şi facă din scăderea taxei de muncă un pilon important în programul de guvernare.