Agenda politică
Constituţie paralelă pentru minorităţi
Senatorul PRM Verginia Vedinaş a declarat că, împreună cu partidul din care face parte, a avut un rol important în respingerea proiectului de lege privind statutul minorităţilor naţionale. Astfel, plenul senatului a aprobat un amendament al parlamentarului bihorean şi al social-democratului Antonie Iorgovan, prin care se cerea eliminarea capitolului V din proiectul de lege, care prevedea autonomia culturală. Verginia Vedinaş consideră că, prin acest capitol, se înfiinţau unele structuri, care erau de fapt veritabile parlamente pentru minorităţi, creându-se premisele unei autonomii politice. Mai mult, senatorul PRM a precizat că Legea minorităţilor ar fi însemnat o constituţie paralelă celei actuale, adresată populaţiei minoritare, ceea ce este "antiromânesc şi antieuropean".
Organizaţie PSD, înregimentată la PRM
Conducerea PRM Bihor a anunţat că în ultima perioadă s-a înregistrat o uşoară tendinţă de creştere a membrilor pe care acest partid îi are în judeţ. Astfel, organizaţia PSD din Diosig a trecut, în întregime, la partidul condus de Vadim Tudor. De asemenea, în ultima perioadă, peremiştii au înfiinţat o nouă organizaţie la Vintere, în care s-au înscris deja 60 de persoane. Cereri de adeziune au mai fost înregistrate în Diosig şi Marghita.
Sprijin pentru Otilia Bădescu
Multipla campioană la tenis de masă, Otilia Bădescu, s-a aflat ieri la Oradea pentru a-şi prezenta candidatura la preşedinţia Federaţiei Naţionale de Tenis de Masă. Pentru acest demers, tânăra sportivă are sprijinul filialei bihorene a Partidului Conservator, chiar dacă deputatul Eduard Hellvig a ţinut să precizeze că nu este vorba despre un sprijin politic. Hellvig a declarat că Oradea îi acordă tot sprijinul Otiliei Bădescu şi că membri PC vor face lobby pentru ca aceasta să fie aleasă în fruntea FRTM.
Delegaţie americană, în Bihor
În aceste zile, în judeţul Bihor se află o delegaţie americană, care are ca scop schimbarea mentalităţilor în rândul administraţiilor publice locale în ceea ce priveşte educaţia tinerilor. Americanii, originari din Oklahoma City, au experienţă în acest domeniu, aceştia lucrând cu peste 200 de primării din SUA şi cu administraţii din peste 20 de ţări. Vizita a fost intermediată de senatorul Radu Ţârle, care a contribuit, de asemenea, la plecarea în SUA a şapte primari, cinci bihoreni şi trei arădeni, în luna septembrie.
Trusou pentru nou-născuţi
Deputatul Ionela Bruchental-Pop este unul dintre iniţiatorii proiectului de lege privind acordarea de trusouri pentru nou-născuţi. Astfel, conform proiectului, fiecărui nou-născut ar trebui să li se dea produse pentru îngrijire, haine şi lenjerie în limita sumei de 150 RON. Această iniţiativă a fost propusă deoarece, în ultimii ani, numărul abandonurilor de nou-născuţi s-a dublat. Legea urmăreşte asigurarea unui trusou pentru fiecare nou-născut, o singură dată, la externare, în scopul stimulării natalităţii în România şi a preîntâmpinării abandonului.
UDMR trădat de partenerii de coaliţie
Deputatul UDMR Lakatos Petru nu se arată îngrijorat pentru soarta proiectului de Lege privind minorităţile naţionale, deoarece Camera Deputaţilor este camera decizională, respingerea de către senatori a proiectului având doar o valoare simbolică. Lakatos a precizat însă că ceea ce s-a petrecut în Camera Superioară a Parlamentului a lăsat un gust amar pentru cei care nu s-au aşteptat la aşa ceva şi că UDMR a greşit că nu şi-a dat seama din timp cine se află în spatele Partidului Conservator.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.