Agenda politică - Buget suficient pentru infrastructură
Deputatul pesedist Gheorghe Bogdan declara, zilele trecute, că s-a informat de la Ministerul Transporturilor despre planurile privind continuarea lucrărilor de infrastructură din Bihor. Interlocutorul nostru a declarat că a solicitat Ministerului Transporturilor informații legate de Drumul Național 76, centura ocolitoare Beiuș-Ștei, Autostrada Transilvania, DN 1 și alte investiții din județul Bihor.
Parlamentarul bihorean a precizat că lucrările la Drumul Național 76 Oradea-Deva se află în diverse stadii de execuție, în funcție de tronsoane. Astfel, pe tronsonul Vârfurile-Ștei, acestea sunt 68% realizate, cu posibilitate de finalizare până la sfârșitul anului; porțiunea de la Ștei la Beiuș este executată în proporție de 75%, putând fi terminată în trimestrul trei, iar tronsonul Beiuș-Oradea a fost împărțit în trei loturi care se găsesc în diverse faze de reproiectare, pentru a intra într-o nouă procedură de revizuire și licitație, întregul tronson urmând să fie reabilitat din nou, după o altă procedură și tehnică de lucru. Cât privește reluarea lucrărilor la DN 76, deputatul Bogdan crede că acestea vor fi reluate în această primăvară, imediat ce vremea o va permite.
Vești bune sunt și în privința centurilor Aleșd, Săcueni și Ștei, în bugetul pe 2017 fiind prevăzute fonduri pentru acestea, suma pentru ultima enumerată, de exemplu, fiind de aproape 49 milioane lei, fără TVA. Gheorghe Bogdan a declarat că a luat legătura cu primarii din zonă, pentru ca aceștia să urgenteze eliberarea acordurilor pentru autorizația de construire. Bogdan a subliniat că începerea lucrărilor poate să mai întârzie, deoarece, pe de o parte, fiind vorba de fonduri europene, sunt necesare mai multe avize de specialitate, iar pe de alta, firma spaniolă executantă trebuie să termine organizarea de șantier pe zone. Totuși, crede deputatul Gheorghe Bogdan, în iunie, iulie, lucrările pot începe. Cât despre beneficiile aduse de centura Beiuș-Ștei, acestea sunt multiple, de la scoaterea traficului greu din localități, până la dezvoltarea economică a zonei, creșterea valorii terenurilor și apariția de noi investiții și locuri de muncă.
În fine, Gheorghe Bogdan a anunțat că au fost alocați bani pentru DN 1 – tronsonul Aleșd-Oșorhei-Oradea, în vederea extinderii și amenajării alveolelor, rigolelor și trotuarelor, precum și pentru Autostrada Brașov-Turda-Oradea.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.