Agenda politică - Praf în ochii orădenilor
Filială Bihor a USR solicită Primăriei Oradea, Consiliului Județean Bihor, Direcției de Sănătate Publică, Gărzii de Mediu-Comisariatul Județean Bihor să demareze de urgență procedurile necesare pentru protejarea stării de sănătate a orădenilor având în vedere deteriorarea calității aerului și caniculei.
Autoritățile locale de pe tot cuprinsul UE iau măsuri fără precedent pentru protejarea și atenuarea efectelor asupra cetățenilor și turiștilor. În Oradea, nu putem identifica, până în momentul acesta, nici măcar un minim interes pentru această situație sau vreo măsură menită să protejeze sănătatea cetățenilor. Stropirea străzilor și a zonelor pietonale aglomerate cu apă a fost întreruptă, iar containerele anti-caniculă folosite în alți ani s-au împuținat sau sunt închise. Campaniile de dezinsecție din zonele publice se dovedesc insuficiente și ineficiente, orașul este, practic, infestat de țânțari, muște, căpușe, păianjeni și alte insecte care fac un calvar viață oradenilor și au transformat parcurile și spaţiile verzi în zone de evitat. În acest moment se lucrează în Piață Ferdinand, la parcarea din stradă Independenței, la zidurile Cetății Oradea, la fostul sediu al Bibliotecii Județene, la reabilitarea fațadelor pentru Casa Darvas, Casa Venețiană, la terasa Lotus din apropierea Primăriei, la Baroul Bihor și lista nu se sfârșește aici. Cu foarte mici excepții, pe aceste șantiere nu se respectă nicio regulă și nu există nici urmă de preocupare pentru protejarea mediului și atenuarea disconfortului creat orădenilor. Camioanele intră și ies din șantiere fără prelate peste încărcătură, nu există aspiratoare de praf, nu se stropește cu apă șantierul și drumurile de acces pentru a stopa ridicarea prafului, nu sunt spălate camioanele și utilajele care ies din șantier și intră apoi pe drumurile publice, nu se lucrează cu plase de protecție care să împiedice vântul să împrăștie praful de pe șantier etc.
USR Bihor consideră situația ca fiind un factor major de risc pentru sănătatea orădenilor și dorește să atragă atenția că oficialitățile nu pot asista fără a interveni și fără a pune cetățeanul și siguranța lui în prim plan.
Teodorovici, practici abuzive
Deputatul USR Silviu Dehelean, secretar al Camerei Deputaților și membru al Comisiei juridice, atrage atenția asupra modului prin care PSD încearcă să mușamalizeze una dintre cele mai mari escrocherii financiare ale Guvernării Dăncilă. Alegerea lui Eugen Teodorovici în funcția de președinte executiv al PSD reprezintă nu doar un vot de încredere, ci și o cauționare a practicilor abuzive patronate de Ministerul de Finanțe, susține Dehelean. Deputatul USR reamintește că, deși Teodorovici a demis-o pe fosta șefă a Fiscului, nu s-a preocupat de anularea niciunei măsuri abuzive din mandatul acesteia.
„Pesediștii au stabilit sâmbătă că Eugen Teodorovici este al doilea cel mai important om din partid, după Viorica Dăncilă. Neoficial, pare că și-l doresc și candidat la alegerile prezidențiale sau, cel puțin, știm că el țintește nominalizarea. Nu a surprins pe nimeni că, simțindu-se în campanie electorală precoce, Teodorovici a promis o serie de facilități fiscale pentru companiile rău-platnice. Bineînțeles că gândurile lui s-au îndreptat spre cei care se eschivează de la plata obligațiilor fiscale, nu către cetățenii onești care nu l-ar lua niciodată în calcul pe domnul Teodorovici ca posibilă opțiune electorală, în timp ce evazioniștii l-ar putea trata ca pe un partener aflat la guvernare. Iată cum, într-o manieră care sfidează până și standardele coborâte cu care ne-a obișnuit PSD, Teodorovici încearcă să devina prezidențiabil cu pomeni fiscale printre necinstiți pe banii cetățenilor onești”, explică Silviu Dehelean.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.