Agenda politică - PSD Bihor cere demiterea prefectului
Social-democraţii bihoreni solicită demiterea prefectului Țiplea pentru modul în care a întocmit lista cu primăriile care au primit bani din fondul de rezervă al Guvernului, localităţilor conduse de primari PSD alocându-li-se sume „derizorii”. Totodată, PSD Bihor cere autosesizarea organelor competente în acest caz.
Miercuri, 6 octombrie, Guvernul a alocat peste 1 miliard de lei din fondul de rezervă pentru proiectele locale. Banii vor ajunge la 2.514 comune, care au primit o finanțare în valoare totală de 614.873.000 lei, 194 orașe - 95.588.000 lei, iar 123.346.000 lei au fost alocați pentru 48 de municipii. Decizia a stârnit valuri de nemulţumiri în toată ţara, primarii şi liderii partidelor din opoziţie acuzând „modul discreţionar” în care au fost împărţiţi banii. Mai exact, aceştia ar fi ajuns cu precădere la primari PNL şi UDMR, localităţile conduse de primari din alte partide primind bani puţini sau deloc. Şi în Bihor modul de alocare a banilor din fondul de rezervă este contestat. PSD Bihor a anunţat că solicită demiterea prefectului Dumitru Ţiplea, cel care ar fi întocmit lista, şi cere, totodată, autosesizarea organelor competente în acest caz.
„Dacă viitorul copiilor din comunele Bihorului a ajuns să stea în pixul unui individ ca prefectul PNL al județului, Țiplea Dumitru, este îngrozitor! Lista comunelor bihorene care primesc finanțare din fondul de rezervă al Guvernului - prin hotărârea dată ieri (miercuri, 6 octombrie - n.r.) noaptea, ca hoții - este imaginea grăitoare a josniciei, a ticăloșiei și a mârșăviei acestor personaje minuscule și pline de frustrări care efemer ocupă astăzi funcții de conducere în statul român. Și la centru, dar și prin reprezentanții lor în județ”, acuză PSD Bihor, adăugând că „așa cum se poate vedea cu ochiul liber, peneliștii au decis, prin încălcarea legii și a bunului simț, să-i pedepsească și să-i batjocorească pe bihorenii care au ales alți primari decât cei din gașca lor”.
Social-democraţii bihoreni acuză faptul că Guvernul Cîțu a alocat sumele către primăriile din Bihor „în mod discriminatoriu, strict după criteriul politic. Pe de altă parte, în cazul unităților administrativ-teritoriale conduse de primari PSD, sumele alocate sunt derizorii, total insuficiente față de nevoile reale ale comunităților locale”.
„Și mai grav este însă faptul că NICIUNA dintre administrațiile locale conduse de primari PSD nu a fost consultată de prefectul Țiplea (care este și secretar general al PNL Bihor), așa cum era legal și obligatoriu, cu privire la nevoile de finanțare. Un alt abuz al politrucului PNL din fruntea Prefecturii Bihor este că nu a trimis la Guvernul Cîțu un centralizator cu solicitările primăriilor, ci de la sine putere, în mod arbitrar, a întocmit un tabel cu cât a considerat el că „merită” fiecare primar și fiecare comunitate locală. Dumitru Țiplea a săvârșit un abuz grav, pentru că nicio lege nu îi conferă acest drept!
În acest context, credem că lucrurile sunt clare: Dumitru Țiplea a dovedit că nu poate fi un prefect corect și echidistant, de aceea solicităm Guvernului României demiterea sa urgentă! Totodată, ne exprimăm speranța că instituțiile competente se vor autosesiza din oficiu în fața acestui abuz de putere și de funcție inacceptabil!”, mai menţionează PSD Bihor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.