Liderul PSD Bihor, Ioan Mang, a anunţat că grupul PSD din Consiliul Judeţean va vota împotriva solicitării PNL de a revoca membrii Consiliului de Administraţie al Aeroportului Oradea, pe motiv că aerogara nu poate rămâne şi fără manager şi fără CA. În plus, susţine Mang, dacă sunt demişi, membrii CA trebuie despăgubiţi.

Grupul PNL din Consiliul Judeţean a depus marţi un proiect de hotărâre prin care propune revocarea membrilor Consiliului de Administraţie de la Aeroportul Oradea, numirea unui nou CA, provizoriu, cu un mandat de patru luni, precum şi sistarea concursului pentru desemnarea noului manager al aerogării. Ieri, într-o conferinţă de presă în care a prezentat stadiul de realizare a turnării covoatrelor de asfalt pe drumurile judeţene, vicepreşedintele CJ Bihor Ioan Mang, care este şi preşedintele PSD Bihor, a anunţat că social-democraţii se vor împotrivi acestui proiect. „Nu putem lăsa Aeroportul şi fără director, şi fără Consiliu de Administraţie”, afirmat Mang, întrebat fiind despre iniţiativa liberalilor, adăugând că după ce Aeroportul va avea director va putea discuta şi despre schimbarea membrilor CA. Pe de altă parte, acesta a menţionat că demiterea membrilor Consiliului de Administraţie al aeroportului va atrage plata unor daune pentru aceştia. „În contractele lor sunt nişte daune care trebuie plătite dacă sunt schimbaţi mai devreme. Nu ştiu exact, dar cred că în contract sunt prevăzute că trebuie plătite indemnizaţiile pe 9 luni sau pe un an”, susţine Mang. Întrebat fiind dacă e mulţumit de singura candidată înscrisă la postul de director al aeroportului, Ioan Mang a afirmat că nu e în măsură să se pronunţe pentru că nu face parte din comisie, dar aceasta „are şi părţi bune” având în vedere că „a fost singura care a ştiut să-şi facă dosarul”. În plus, a adăugat vicepreşedintele CJ, Cristina Antik a fost timp de 7 ani şefă de serviciu la Aeroportul Oradea. „Nici eu nici domnul Pasztor nu ne-am împlicat în concurs”, a insistat Ioan Mang.

Campanie internă la USR Bihor

Campania internă a USR Bihor de desemnare a candidaților pentru alegerile locale din anul 2020 este în plină desfășurare. Cei interesaţi să candideze pentru Consiliul Judeţean Bihor sau Consiliul Local Oradea se mai pot înscrie până în data de 24 noiembrie.

„USR Bihor invită orădenii și bihorenii să acceseze site-ul www.bihor.usr.ro pentru a-i cunoaște și a-i vota pe cei înscriși până la acest moment în campania internă de desemnare a candidaților pentru CLO și CJ la alegerile locale de anul viitor. În această campanie internă se mai pot înscrie participanți până în data de 25 noiembrie, urmând ca votul final al membrilor USR Oradea și USR Bihor să desemneze candidații în data de 6 decembrie 2019. Competiția internă este deschisă tuturor membrilor USR conform statutului organizației și regulamentului campaniei”, a menţionat preşedintele USR Bihor, deputatul Silviu Dehelean. Potrivit acestuia, cei care vor să candideze dar nu sunt membri ai partidului trebuie să se înscrie în USR până la momentul transmiterii documentelor. „De cele mai multe ori, partidele politice își desemnează candidații care le vor reprezenta într-un mod netransparent, prin negocieri directe făcute „în spatele scenei”, în funcție de relații și interese personale. Acest mod de a face politică, care încurajează promovarea clientelei politice și a unor persoane incompetente pentru funcțiile publice, trebuie să fie schimbat cât mai curând.

USR Bihor își asumă, pentru prima dată în politica bihoreană, demararea unui proces de consultare publică pentru desemnarea candidaților care vor candida pe listele pentru Consiliul Local Oradea și pentru Consiliul Județean Bihor în anul 2020”, a precizat Dehelean.