Ministrul Boloș este apărat de pesedistul Adrian Madar. Social democrații bihoreni au declarat vineri, într-o conferință de presă, că PNL a intrat în campanie electorală. În plan local, aduc crtici proiectului de tram-tren metropolitan.

 

„Mi se pare o mare ipocrizie să îl prezinți pe Birta ca o victimă, ca un erou, înșelat de Boloș. În condițiile în care ambii sunt reprezentanții aceluiași lider politic, Ilie Bolojan. Nu Boloș sau guvernul sunt responsabili pentru incapacitatea administrativă a Primăriei Oradea, pentru întârzierile de pe șantierele orădene. Boloș a facilitat fonduri europene de sute de milioane de euro pentru oraș, pe care Birta nu a fost capabil să le cheltuie”, a spus consilierul local social-democrat Adrian Madar care a mai adăugat că Primăria Oradea nu și-a făcut treaba în ceea ce privește accesarea de fonduri, fiind sub media națională.

Chiar dacă susțin că ideea de a conecta zona metropolitană cu orașul prin mijloace de transport nepoluante este una bună, social-democrații acuză lipsa prioretizării proiectelor importante, a transparenței și a unor dezbateri serioase.  

„Suntem curioși să vedem studiile și să aflăm pe câți pasageri se bazează Primăria că vor circula de la Era la Aeroport sau de la Oradea la Cheresig cu tram-trenul. Nu am înțeles de ce finanțează orașul linia spre Toboliu și Consiliul Județean Bihor străpungerea de pe strada Lacul Roșu? Care-i logica? De ce este necesară linie de tram-tren pe strada Lacul Roșu? Va fi deranj teribil în zona gării, a Pieței București. Nu se putea lega linia de tramvai de Gara orașului în Piața București? Să nu mai facem traversare pe Ștefan cel Mare unde dimineața, când ar trebui să treacă aceste trenuri, ar fi mare deranj? Cei care locuiesc în zonă știu ce e bariera pe drumul expres, darămite traversarea tram-trenului din 30 în 30 de minute, la ore de maxim trafic. Faptul că Primăria nu comunică cu cetățenii ce vrea să facă îți dă impresia că au ceva de ascuns”, a mai spus Adrian Madar care a adăugat că cele două proiecte, pasajul subteran din zona Gării Oradea și tram-trenul ar trebui sincronizate.

Liviu Sabău Popa a vorbit despre costul energie termice susținând că acesta va scădea cu cel puțin 14%, procentul fiind stabilit de Codul Fiscal prin reducerea cotei de TVA de la 19% la 5%. „Reducerea ar fi trebuit să intre în vigoare de anul trecut dar Primăria Oradea a optat să bage în buzunar reducerea și să voteze în Consiliul Local prețul gigacaloriei cu TVA cu tot”, a declarat Liviu Sabău Popa care a spus că, în decembrie, PSD va depune un proiect de hotărâre în Consiliul Local pentru a corecta prețul gigacaloriei conform normelor în vigoare.