Alegeri parlamentare - Poziţia candidaţilor pe buletine
Ieri, la Biroul Electoral de Circumscripţie judeţeană nr. 5 a avut loc atât tragerea la sorţi privind ordinea în care se tipăresc numele candidaţilor pe buletinele de vot, cât şi completarea Biroului cu reprezentanţii partidelor neparlamentare sau ale organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor.
Preşedintele BEJ, judecătorul Antik Levente, alături de ceilalţi doi colegi magistraţi cu funcţie de locţiitor, Alin Văsonan, respectiv Florina Mociran, au purces ieri, în prezenţa reprezentanţilor partidelor politice la tragerea la sorţi a ordinii candidaţilor pe buletinele de vot. Astfel, poziţia I a reveni candidaţilor USL, locul II va fi ocupat de ARD, iar pe poziţia III se va situa UDMR. De asemenea, PRM va ocupa locul IV, în timp ce PPDD - locul V, respectiv PPMT locul VI. Totodată, a fost definitivată lista candidaturilor definitive. În competiţie au intrat şase formaţiuni politice, respectiv un candidat independent, economistului Gheorghe Viorel Noane pentru Colegiul 5 - Ceica - Tinca la Camera Deputaţilor. Numărul celor înscrişi se ridică la 49 candidaţi pentru Camera Deputaţilor, respectiv 22 pentru Senat. Au depus liste complete, adică 13 candidaţi (9 pentru Camera Deputaţilor şi 4 pentru Senat) UDMR, PPDD, ARD şi USL. În schimb, PPMT şi PRM nu au reuşit să vină cu liste complete. Majoritatea candidaţilor sunt de profesie ingineri - 20 de persoane, alţi 13 candidaţi sunt jurişti, urmaţi de 9 economişti, 5 medici. De asemenea, printre candidaţi se regăsesc şi un arhitect, un psiholog, un preot-profesor, un politolog, un tipograf, un magistrat, ofiţeri de armată, câţiva istorici, profesori etc.
link-ul cu Varga in confesiuni porno cu amantul este: ?v=FvhrZLxbJKU
Va invata deputata Varga pozitiile. uitati-va la ?v=FvhrZLxbJKU unde discuta "politica" cu Balasescu. Sa o alegeti...
nu va lamentati, ci implicati-va efectiv. nu asteptati ca totdeauna altii sa faca ceva in locul vostru. puneti mina si faceti ceva. nu asteptati totul de gata!!!!!! si nu-i de loc pacat ca v-ati nascut acolo, ci trebuie doar sa apreciati ce aveti, sa puneti umarul. citiva alesi nu pot face tot in locul a mii si mii. daca nu va implicati, nu va plingeti. aveti doar ceea ce faceti.
Vai de tara dar vina e a noastra ca nu stim vota si le acceptam minciunile
vai de tara asta..Aceeasi Marie???....Pacat ca ne-am nascut aici.