Pe plan local, Alianţa Dreptate-Adevăr a reuşit să ţină prima conferinţă de presă după alegerile locale, ocazie cu care au fost anunţate persoanele care vor fi responsabile cu desfăşurarea campaniei electorale pentru alegerile din noiembrie. Astfel, şef de campanie a fost desemnat Traian Abrudan (PD), în timp ce de campania pentru alegerile prezidenţiale se va ocupa Ioan Oprean (PNL). Alianţa va avea, pe parcursul campaniei electorale, doi purtători de cuvânt, câte unul din partea fiecărei formaţiuni politice: Lucian Silaghi (PD) şi Petru Chitulea (PNL). Ca obiectiv, Alianţa D.A. şi-a propus să obţină cel puţin procentajul obţinut împreună de cele două partide la alegerile locale. Astfel, transformat în mandate, conducerea Alianţei speră ca în viitorul Parlament să trimită cel puţin patru deputaţi şi un senator. Liberalii sunt chiar mai optimişti, aceştia mizând pe două locuri în Camera Superioară a Parlamentului. În ceea ce priveşte alegerile prezidenţiale, Ioan Oprean speră ca, în Bihor, candidatul Alianţei, Theodor Stolojan, să primească 60% din sufragiile populaţiei care se va prezenta la urne. Liderii Alianţei susţin că vor supraveghea cu mare atenţie desfăşurarea alegerilor generale după ?frauda de la alegerile preliminare ale PSD?. ?PSD a făcut, duminică, o repetiţie generală pentru alegerile din noiembrie?, a declarat vicepreşedintele PD Traian Abrudan, susţinut de colegul său, Mircea Matei. Acesta a afirmat că prealegerile din 5 septembrie au fost un ?exerciţiu de imagine. Votează cine vrea şi iese cine trebuie. Oricum, există şansa ca în Bihor să fie impus un candidat PUR sau un apropiat al lui Iliescu sau Năstase, care nu au loc pe liste în alte judeţe. Astfel că nu se ţine cont de prealegeri. Pesediştilor oneşti li se va demonstra că votul lor nu contează.? În altă ordine de idei, liderii Alianţei consideră compensarea cu 90% a medicamentelor ca fiind o acţiune pur electorală, care pe termen lung nu poate fi susţinută. ?Cu această compensare de 90%, 32% din bugetul Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate ar trebui alocat numai medicamentelor gratuite şi compensate, ceea ce este imposibil. PSD îşi face campanie electorală pe banii farmaciştilor?, a declarat vicepreşedintele PNL Valeriu Boieriu.