Angajatorii, scutiţi de la plata a 50% din CAS dacă angajează tineri
O iniţiativă legislativă de modificare a Codului fiscal, semnată de mai mulţi deputaţi PDL şi de la minorităţi, depusă la Senat, prevede că angajatorii vor fi scutiţi de la plata a 50% din cotele de contribuţii sociale dacă angajează pentru o perioadă de minim trei ani tineri până în 25 de ani.
Potrivit proiectului de lege, angajatorii sunt scutiţi de la plata a 50% din contribuţiile sociale obligatorii datorate la bugetul asigurărilor sociale de stat dacă creează locuri de muncă şi angajează, pentru o perioadă de minim trei ani, tineri de până la 25 de ani, care urmează o instituţie de învăţământ superior sau sunt absolvenţi de facultate. Perioada de scutire pentru plata contribuţiilor de către angajator este de trei ani. Potrivit proiectului de lege, reducerea contribuţiilor sociale obligatorii datorate de angajator se poate acorda numai în condiţiile în care angajatorul nu a efectuat disponibilizări de personal, din iniţiativa sa, în ultimele trei luni de la solicitarea scutirii de la plată. Facilitatea se va aplica angajatorilor începând cu luna următoare stabilirii raporturilor de muncă. În situaţia în care stabilirea raporturilor de muncă se realizează cu data de întâi a lunii, scutirea de la plata contribuţiilor sociale datorate de angajatori se acordă începând cu această dată, mai prevede propunerea legislativă. Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice şi va fi dezbătută de Senat în calitate de primă Cameră sesizată, forul decizional fiind Camera Deputaţilor. Consiliul Legislativ a avizat favorabil propunerea deputaţilor PDL şi ai minorităţilor, precizând, însă, că este necesar un punct de vedere al Guvernului, în condiţiile în care legea afectează bugetul de stat.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.