Apocalipsa după Cozmâncă
Printre cei suspendaţi din funcţie la sfârşitul săptămânii trecute şi excluşi din Delegaţia Permanentă a PSD Bihor s-a aflat şi preşedintele organizaţiei municipiului Oradea, profesorul Ioan Şereş. Deşi imediat după aflarea veştii, a declarat că va face contestaţie pe linie de partid pentru încălcarea statutului, Ioan Şereş a decis, ieri, că aceste demersuri sunt inutile şi, prin urmare, a demisionat din PSD.
Pentru punerea în aplicare a hotărârilor luate de Delegaţia Permanentă a PSD, la sfârşitul săptămânii trecute au descins la Oradea vicepreşedintele Şerban Mihăilescu şi secretarul general, Dan Matei Agathon. Cu această ocazie, cei doi delegaţi au purtat convorbiri separate cu liderii PSD Bihor, mai puţin cu Ioan Şereş, ceea ce l-a convins că orice demers ulterior ar fi sortit eşecului. Fostul lider social-democrat bihorean a declarat că a luat decizia de a demisiona din partid "în urma încălcării grave a Statutului PSD de către Delegaţia Permanentă a Biroului Executiv Central." În cererea de demisie, Ioan Şereş preciza: "Menţionez că nu cunosc nici acum motivele sancţionării mele cu suspendarea/revocarea din funcţia de preşedinte al Organizaţiei Municipale PSD Oradea şi din cea de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean PSD Bihor, măsuri ce nici măcar nu mi-au fost aduse la cunoştinţă în vreun fel, aflând despre ele doar din presă." Contactat telefonic, profesorul ne-a declarat: "Nu regret atât de mult faptul că m-am înşelat în privinţa PSD, cât regret că i-am făcut şi pe alţii, care m-au urmat, să se înşele. Îmi cer scuze cu această ocazie." De asemenea, Şereş a mai afirmat că a fost "curtat" de reprezentanţi ai tuturor partidelor politice din Bihor, cu excepţia PRM şi UDMR. "Exclud orice colaborare cu PRM", a ţinut să precizeze directorul Casei Corpului Didactic din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor. Trebuie precizat că Ioan Şereş este la a doua demisie într-un interval mai mic de un an, după ce a renunţat, la începutul toamnei, la funcţia de inspector general al ISJ Bihor, în urma scandalului cauzat de repartizarea computerizată defectuoasă a candidaţilor pe posturile de titularizare.
***
Un alt social-democrat pe care-l bate gândul să părăsească partidul de guvernământ este Ioan Chivari, venit pe filiera PSM şi care îndeplinea rolul de trezorier al filialei locale a PSD. "Aştept să discut cu noua conducere, pentru că, până acum nu am avut ocazia. În funcţie de aceste discuţii voi hotărî dacă rămân sau nu în partid", a declarat Chivari, care a fost, la rândul său, "eliminat" din Delegaţia Permanentă a PSD Bihor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.