Azi se dezbate moţiunea
Moţiunea de cenzură iniţiată de opoziţie va fi dezbătută şi votată azi, de la ora 11.00. Votul va fi secret, cu bile. Pentru adoptarea moţiunii de cenzură sunt necesare 236 de voturi favorabile, număr mai mare decât cel al parlamentarilor din partidele de opoziţie. PDL susţine că moţiunea de cenzură nu are nicio şansă să treacă, iar din această cauză PSD, "partid care se pretinde european, dar care recurge la mijloacele anilor '90", "urmăreşte să transforme neputinţa sa politică din Parlament în acţiuni de violenţă în stradă". Pe de altă parte, social-democraţii au anunţat că vor depune, la dezbaterea moţiunii de cenzură, semnăturile pe care PSD le-a strâns de la populaţie pentru demiterea Guvernului. Potrivit secretarului general al PSD, Liviu Dragnea, social-democraţii au strâns două milioane şi jumătate de semnături pentru susţinerea moţiunii şi demiterea actualului guvern. Liviu Dragnea a spus că semnăturile vor fi amplasate în plenul Parlamentului azi, "pentru ca fiecare parlamentar să vadă că acolo sunt 2,5 milioane de români apăsaţi de necazuri".
Un interviu in care poetul Adrian Paunescu vorbeste despre perioada petrecuta la Oradea, ca ziarist la \\\"Crisana\\\": http://alexdumitriu.blogspot.com/2010/10/de-vorba-cu-adrian-paunescu.html