Blana ursului din pădure
Liderul PC Bihor consideră că PNL şi PSD sunt prea încrezătoare că vor putea câştiga singure alegerile şi "se grăbesc să vândă blana ursului din pădure". "N-am emis, deocamdată, nicio pretenţie. Vrem doar să muncim", a declarat Traian Bodea, care susţine că voturile conservatorilor nu ar trebui ignorate. "Nu eu candidez la Consiliul Judeţean sau la Primăria Oradea. Cred că sufăr pentru obiectivele altcuiva", a mai afirmat Bodea. Liderul PC a atenţionat partenerii de alianţă că ar putea să-şi îndrepte atenţia şi în altă direcţie: "Noi vom susţine, atât la municipiu, cât şi la judeţ, pe cineva. Pe cei cu care vom putea să negociem şi să ne înţelegem". De altfel, Traian Bodea a anunţat că i-a transmis preşedintelui PC, Daniel Constantin, că "dacă partidul iese din USL, noi vom face chef".
Comentarii
Nu există nici un comentariu.