Deputatul PNL Valeriu Boeriu a anunţat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă că va depune săptămâna viitoare, împreună cu un alt coleg deputat, un proiect de lege pentru înfiinţarea unui colegiu al medicilor de familie. "Există şi în practica europeană astfel de colegii ale medicilor de familie. Acestea apără interesele acestei categorii de medici, care pot fi divergente faţă de cele ale medicilor specialişti. Vrem să avem propria noastră Comisie de Disciplină", a precizat Valeriu Boeriu. Deputatul liberal a menţionat că în ţară există 11.000 de medici de familie, 350 având încheiate contracte cu Casa Judeţeană a Asigurărilor de Sănătate Bihor, care merită un colegiu separat de cel al medicilor specialişti. "Vrem să luptăm în continuare pentru cumpărarea spaţiilor unde funcţionează cabinetele medicale", a mai declarat parlamentarul de Bihor.