Budureasa - şedinţă de învestire - În aceeaşi formulă încă patru ani
Frumosul Cămin Cultural din centrul comunei Budureasa a fost luni, 25 iunie, gazda şedinţei oficiale de constituire a Consiliului Local, în cadrul căreia primarul Radu Olea a depus jurământul. La eveniment au participat foarte mulţi localnici, invitaţi, remarcând prezenţa subprefectului de Bihor, Cristian Bitea, a primarului municipiului Beiuş, Adrian Domocoş, precum şi a primarului oraşului Ştei, Iulian Balaj.
La alegerile din 10 iunie localnicii s-au exprimat în proporţie zdrobitoare în favoarea lui Radu Olea, acesta întrunind 79,96% din voturile exprimate. Mai mult şi culoarea consilierilor majoritari este "galbenă", deoarece din cei 11 consilieri şapte sunt din PNL - Vasile Grec, Ioan Cociu, Gheorghe Ioan Ţiţ, Pădureanu Gal, Nicoleta Florina Roman, Miron Octavian Bitea, Ivănaş Mihoc. Ceilalţi sunt din UNPR, doi - Emil Felix George Goina, Vasile Magda - şi câte unul, Marius Adrian Magda din PC, Nicolae Vaida din PER. Pentru funcţia de viceprimar a fost făcută o singură propunere, Vasile Grec, el fiind validat, în urma votului secret, cu zece voturi pentru şi unul anulat. Liberalii vor conduce încă patru ani, având majoritatea, dar şi cele două "fotolii" cheie din primărie, deoarece atât primarul Radu Olea, cât şi viceprimarul Vasile Grec îsi vor putea duce la bun sfârşit proiectele lansate în perioada precedentului mandat. În cuvântul oficial Radu Olea a precizat, printre altele: "Ţin să mulţumesc electoratului pentru prezenţa masivă la vot şi celor care mi-au acordat, din nou, încredere, asigurându-i că pe lângă proiectele realizate până acum vom demara câteva de mare anvergură. Astfel vom realiza costrucţia Centrului Medical, a Centrului de Informare Turistică, dar mai ales canalizarea întregii comune. Faptul că suntem majoritari amplifică sarcina pe umerii PNL, dar aspectul că fiecare sat al comunei are cel puţin câte un consilier, în acest mandat, este unul deosebit de benefic, dar şi de credibilitate, în măsurile pe care le vom lua pentru binele comunităţii. Doresc ca alături de dumneavoastră să muncim în aşa fel încât la finalul mandatului nostru comuna noastră să fie una cu realizări de invidiat".
Aveai dreptate mosule și acuma tot așa bucuros ești???
Mă bucur pentru Dl Olea Radu şi cel mai mult mă bucur pentru comună că are un asemenea primar, care nu a fost născut în comună şi totuşi a făcut mai mult ca toţi ceilalţi la un loc. Am şi eu câţiva zeci de ani, când eram copil aveam în mintea mea drumul din Binş până ACASĂ asfaltat, acum aşa este, atunci în mintea mea credeam că va fi asfaltat, acum că stau cu picioarele pe asfalt cred ca este un vis.... A facut multe acest domn primar, tot respectul, am citit ceva în ceva ziar, nu mi-a plăcut deloc, erau tot felul de date, despre verificarea comunei, cu tot felul de fonduri, firme nu ştiu de care, probabil se poate să fie ceva adevăr la mijloc, dar ţine cont de mai multe aspecte: 1.dacă nu ai avut control de la Curtea de conturi tacă-ţi gura ca vorbeşti în necunoştinţă de cauză, domnii nu prea sunt maleabili 2.Dacă într-adevăr sunt date corecte pe care le-aţi scris în ziar, cineva a încălcat clauza de confidenţialitate şi e rău de tot... 3.Dacă nu-i vacă-n poiată, îi curată poiata, no dacă nu înţăleji asta caută un bătrân şi ţ-a spuni ce-i cu poiata Vă ţuc pă tăţi că sînteţi de-a mnei