Când doi se bat, UDMR câştigă
UDMR şi-a anunţat, într-o conferinţă de presă, candidatul pentru ocuparea fotoliului de primar al Oradiei. Cea desemnată la Conferinţa Delegaţilor UDMR din municipiu, prin vot secret, a fost, după cum era de aşteptat, actualul viceprimar, Rozalia Biro. Deocamdată nu se ştie dacă aceasta va fi singura candidată din partea maghiarilor la funcţia de primar, pentru că unii dintre membrii UDMR l-au propus pe Szilagyi Zsolt, membru al Uniunii Civice a Maghiarilor din România.
Unde-i "democraţia" RMDSZ?
Szilagyi Zsolt a declarat că vrea să candideze, dar în condiţiile în care Parlamentul nu va vota şi articolul de lege conform căruia va avea nevoie de semnăturile a 25.000 de persoane pentru a se putea înscrie în cursă. Pentru eliminarea acestui inconvenient, deputatul Szilagyi Zsolt a propus un amendament pentru eliminarea articolului 7 din Legea privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. Acesta a precizat că "articolul 7 are un caracter discriminatoriu, elimină concurenţa politică a UDMR şi pluralismul din cadrul comunităţii maghiare. Este un atentat împotriva democraţiei". Dacă legea va fi votată în forma în care a trecut de Senat, atunci deputatul bihorean solicită organizarea de alegeri preelectorale pentru stabilirea unui singur candidat din partea etnicilor maghiari. "Până acum, nu m-a căutat nimeni din conducerea UDMR Bihor. Nu înţeleg de ce nu sunt dispuşi la dialog", a adăugat Szilagyi Zsolt.
Pe lângă problemele pe care le au cu membrii uniunii care fac parte din Uniunea Civică a Maghiarilor din România, liderii UDMR Bihor au precizat că nu se vor baza pe sprijinul episcopului Laszlo Tokes în campania electorală.
Cu protokolul pe alianţe călcând
În cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, liderii UDMR au mai declarat că a semnat protocoalele de colaborare cu PSD şi PD pentru că această coaliţie este cea mai bună variantă, folosită şi în actualul mandat. Astfel, UDMR confirmă practic existenţa "triumviratului" PSD-PD-UDMR şi a colaborării "foarte bune" între cele trei partide şi, prin urmare, că atacurile lansate de PSD la adresa PD nu sunt decât praf aruncat în ochii alegătorilor. De asemenea, prin faptul că liberalii nu au luat parte la discuţii şi nici nu sunt luaţi în vedere de UDMR ca posibili aliaţi demonstrează că protocolul încheiat între filialele judeţene ale PD şi PNL nu este decât de formă, pentru a respecta decizia luată la nivel central de conducerile celor două partide. Că tot veni vorba de protocolul PNL-PD, acesta a fost deja încălcat de democraţi, care, pe lângă că au participat la discuţii fără informarea partenerului de alianţă, au promis şi sprijinirea reprezentanţilor UDMR pentru obţinerea de funcţii în administraţia publică locală.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.