Lista de miniştri anunţată, ieri, de către premierul desemnat Lucian Croitoru nu include niciunul dintre tehnocraţii cu care acesta anunţa, marţi, că s-a consultat asupra situaţiei economice şi cărora le-a propus un post în Guvern.

Croitoru a anunţat că a transmis Parlamentului lista unui Guvern format din 14 ministere, din care fac parte 7 miniştri din Cabinetul actual, cât şi tehnocraţi. La ministerele cheie în domeniul economic, precum Finanţele, Economia, Transporturile, au fost menţinuţi actualii miniştri PDL. Noii miniştri propuşi pentru Guvernul Croitoru sunt la rândul lor, în majoritate, membri ai formaţiunii democrat-liberale. Astfel, lista Guvernului propus de Croitoru este formată din : Gheorghe Pogea - Finanţe, Emeric Saghi - Administraţie şi Interne, Radu Berceanu - Transporturi şi Comunicaţii, Bogdan Aurescu - Externe, Adriean Videanu - Economie şi Comerţ, Daniel Funeriu - Educaţie, Cercetare, Tineret şi Sport, Vasile Blaga - Dezvoltare Regională şi Turism, Mihai Şeitan - Muncă, Cătălin Predoiu - Justiţie, Adrian Rădulescu - Agricultură, Cristian Vlădescu - Sănătate, Theodor Paleologu - Cultură, Sulfina Barbu - Mediu, Mihai Stănişoară-Apărare.
Programul de guvernare al premierului desemnat Lucian Croitoru este elaborat aproape integral pe baza planului prezentat, la începutul anului, de Cabinetul PDL-PSD, incluzând însă principii mult mai generale şi fără să indice toate procedurile prin care vor fi realizate măsurile propuse.