Ieri după-amiază, au fost finalizate şi publicate listele pentru Parlament ale Uniunii PSD+PUR, ele cuprinzând 637 candidaţi, atât pentru locurile considerate a fi eligibile, cât şi pentru locurile neeligibile, inclusiv rezerva prevăzută de lege. Deşi sunt date ca fiind definitive, totuşi, potrivit unui comunicat al Uniunii, în situaţii excepţionale, Delegaţia Permanentă poate aduce unele modificări componenţei acestora. În Bihor, pe primele poziţii se află Alexandru Athanasiu, pe lista pentru Senat, respectiv Gheorghe Sârb, pe lista pentru Camera Deputaţilor. După câteva săptămâni de speculaţii, ieri au fost anunţate listele de candidaţi ale Uniunii Naţionale PSD+PUR. Şi aşa ne-am obişnuit deja, judeţul nostru s-a pricopsit şi de această dată cu un candidat impus de conducerea centrală, dar şi cu alţii, de-ai noştri, care, în mod normal, nu şi-ar găsi locul pe aceste liste, cel puţin nu pe astfel de poziţii, mai ales că tot se vorbeşte întruna despre dorinţa societăţii civile de a avea un Parlament Curat. Astfel, lista definitivă pentru Camera Deputaţilor îl are în frunte pe Gheorghe Sârb, urmat fiind de Eduard Hellvig (PUR), Claudiu Pop, Viorel Iuhas, Vasile Dumbravă, Teodor Fericean, Atena Bianca Cheregi, Cristiana Bigan, Leontin Ţârlea, Mihai Toderici, Elena Claudia Ardelean, Dumitru Gherman, iar cea pentru Senat, pe nimeni altul decât atât de contestatul ministru al Educaţiei, Alexandru Athanasiu, secondat de Augustin Dudaş, Teodor Maghiar, Doina Bunea, Ioan Mintaş, Constantin Mălinaş. Asta, în ciuda faptului că pesediştii bihoreni hotărâseră, cu ocazia alegerilor preliminare din 5 septembrie, o cu totul altă ordine pe cele două liste, şi anume la Camera Deputaţilor - Gheorghe Sârb, Viorel Iuhas, Vasile Dumbravă, Teodor Ferician, Claudiu Pop, iar la Senat - Alexandru Retegan, Mihai Bar şi Augustin Dudaş. Este lesne de observat, aşadar, câtă importanţă s-a acordat rezultatului alegerilor din sânul filialei judeţene, atâta vreme cât singurul care şi-a păstrat locul eligibil este tocmai candidatul cel mai slab pregătit pentru a ocupa o funcţie la un nivel atât de înalt, în Legislativul României. Este vorba, bineînţeles, despre preşedintele filialei bihorene a PSD, Gheorghe Sârb, ajuns lider de partid, deşi nu avea nici măcar calitatea membru, ca să nu mai vorbim de altele... Cât despre celălalt cap de listă, Alexandru Athanasiu, credem că desemnarea sa e cât se poate de neinspirată, având în vedere că, în judeţul nostru, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ are un număr important de membri care i-au contestat aprig deciziile luate în ultima perioadă în calitate de ministru. În mod surprinzător, deputatul Mihai Bar, care s-a situat pe locul doi în preferinţele pesediştilor bihoreni pentru Senatul României, a fost pur şi simplu eliminat (ca de altfel şi Alexandru Retegan, care ocupa prima poziţie), locul său fiind luat de mult mai "tânărul" şi mai "activul" Augustin Dudaş. În aceste condiţii, concluzia nu poate fi decât una singură: fiecare partid pe limba lui piere, iar rezultatele pe care PSD Bihor le va obţine în urma alegerilor generale vor demonstra cât de "înţeleaptă" a fost decizia conducerii centrale...