Candidatul PD-L a câştigat alegerile parţiale din Cărpinet
În comuna Cărpinet s-a desfăşurat duminică, 22 februarie, al doilea tur de scrutin pentru alegerea primarului, funcţia devenind vacantă după decesul edilului ales vara trecută. Câştigător a fost desemnat candidatul PD-L, Gheorghe Ienciu, care a fost preferat de 799 dintre concetăţenii săi.
Alegătorii din Cărpinet s-au prezentat în număr foarte mare la urne, 85,64% dintre ei trecând pragul secţiilor de votare. Mai exact, din cele 1.741 persoane înscrise pe listele permanente 1.491 au decis să-şi exprime dreptul la vot. În urma numărării buletinelor de vot, fotoliul de primar al comunei a revenit lui Gheorghe Ienciu, care a candidat din partea PD-L. Acesta a primit 799 de voturi, cu 125 mai multe decât contracandidatul său, social-democratul Gheorghe Morel Ienciu, care a fost preferat de doar 674 dintre votanţi. În primul tur de scrutin, candidatul PSD a obţinut 544 voturi devansându-l pe reprezentantul PD-L cu 17 voturi. După ce a fost desemnat câştigător, Gheorghe Ienciu a precizat că printre priorităţile sale în calitate de primar se numără extinderea reţelei de alimentare cu apă în satele Cărpinet şi Leheceni şi suplimentarea debitului în Izbuc şi Călugări, realizarea canalizării printr-un proiect comun cu administraţia locală din Criştiorul de Jos şi punerea la punct a serviciului de salubrizare şi extinderea acestuia în satele Izbuc şi Călugări. Un alt obiectiv este dezvoltarea turismului prin punerea în valoare a Peşterii Câmpeneasa, a mănăstirii Izbuc şi a renumitei ceramici de Leheceni. Pe lângă acestea, noul edil şi-a mai propus mutarea Monumentului Eroilor în faţa Primăriei, integrarea comunei în zona defavorizată şi o... stemă!
Comentarii
Nu există nici un comentariu.