Caravana candidatului PUR la funcţia de preşedinte al României, Ioan Codruţ Şereş, s-a oprit, pentru două zile, şi în judeţul Bihor. Cu această ocazie, tânărul umanist s-a întâlnit cu membrii şi simpatizanţii acestei formaţiuni politice, pentru a identifica problemele cu care aceştia se confruntă. Conform declaraţiilor lui Şereş, pe baza propunerilor şi sugestiilor făcute de oamenii întâlniţi în toate judeţele, va fi elaborată oferta electorală a PUR şi a candidatului acestui partid la funcţia supremă în stat. Ioan Codruţ Şereş a fost desemnat să candideze la funcţia de preşedinte al ţării în cadrul Consiliului Naţional al PUR, care a avut loc în data de 3 iulie. ?Imediat după anunţarea candidaturii mele, am pornit într-o caravană umanistă, care va trece prin toată ţara şi va ţine până la sfârşitul lunii septembrie. Judeţul Bihor este al 14-lea în care am ajuns până acum. Printre obiectivele caravanei se numără contactul cu aleşii locali ai PUR, pentru identificarea problemelor cu care se confruntă şi modul în care conducerea partidului se poate implica în rezolvarea acestora?, a declarat Ioan Codruţ Şereş, candidatul PUR, în vârstă de numai 35 de ani. Acesta a precizat că atât Alianţa D.A., cât şi PSD şi-au exprimat dispoziţia de a crea alianţe pre şi postelectorale cu PUR. Totuşi, Şereş consideră că umaniştii sunt capabili să intre în Parlament prin forţe proprii. ?În data de 5 septembrie, va avea loc, la Bucureşti, Consiliul Naţional al PUR, unde se va discuta şi despre politica de alianţe a partidului. Votul meu va fi împotriva unei astfel de politici. Vom reuşi în alegerile generale, la fel cum am reuşit în unele judeţe la alegerile locale. Consider că noi avem o şansă. Eu sunt un luptător şi îmi place să cred că există o şansă pe care trebuie să o exploatăm?, a menţionat candidatul umanist. Cât priveşte stabilirea listelor pentru alegerile generale, acestea nu sunt considerate o prioritate de către umanişti. Oricum, s-a stabilit deja ca, în cazul filialelor care au obţinut sub 10 procente la alegerile locale, cum este cazul şi a celei din Bihor, acestea să facă propuneri pentru întocmirea listelor. Propunerile vor fi înaintate conducerii centrale, care poate opera modificări în cele două liste. ?Aceste filiale trebuie ajutate să intre în Parlament. Li se vor face recomandări pentru întocmirea listelor electorale. Nu trebuie ca rezultatele bune obţinute de Galaţi şi Bacău să fie alterate de rezultatele celorlalte filiale?, a conchis Şereş.