Cefa - scandal post-electoral - Conflicte personale în urma alegerilor
Alin Avram, consilierul deputatului PSD Ioan Roman, s-a adresat mass-media locale prin intermediul unei scrisori deschide, întrebându-se de ce este persecutat în urma alegerilor locale ce au avut loc pe 10 iunie a.c.
În primele rânduri ale scrisorii Alin Avram spune că vrea să înţeleagă care este pedeapsa care trebuie suportată pentru că a fost de partea celor ce au pierdut lupta pentru Primăria Cefa. Destinatarii direcţi ai acestei scrisori sunt Dumitru Bărnău, primarul comunei Cefa şi Ioan Purtan, preotul paroh din Cefa. Scrisoarea este intitulată „Acum lăsaţi-mă să trăiesc!". „Deşi am apreciat întotdeauna ca nocivă o atitudine pătimaşă atunci când vorbim de o competiţie în general, de o întrecere electorală în mod special, nu i-am judecat pe cei ce au susţinut o cauză fără să înţeleagă nimic din ce se petrece. Nu am ripostat nici atunci când am fost ameninţat, mai întâi voalat apoi direct, apreciind că gustul victoriei şi trecerea timpului le vor tempera comportamentul. Am încercat să uit chiar şi faptul că fiica mea de 9 ani a fost fugărită de un adult pe stradă. Din păcate în loc să se liniştească, tensiunea se amplifică. Aseară am fost ameninţat, am fost trimis la origini, am fost provocat la o confruntare fizică, am fost făcut jidan borât, am suportat umilinţa în spatele uşilor închise pentru că nu cred că violenţa e mijloc de comunicare, iar pumnul nu poate fi argument. Soţia mea s-a chinuit o oră să o liniştească pe fiica mea de doi ani care nu înţelegea de ce cineva urlă afară. Nu am spus şi nici nu voi afirma că cetăţeanul turbulent (Demian Lucian) a acţionat la ordinul cuiva, dar susţin cu toată repronsabilitatea că atitudinea acestuia poate fi influenţată în bine sau rău de preotul paroh din Cefa şi de primarul ales în această comună. Mă întreb ce e mai deranjant: Părerea mea politică? Apartenenţa religioasă a familiei mele? Faptul că existăm? Ce să fac? Să-mi trag un glonţ în cap? Nu am armă şi nu cred că ar rezolva ceva asta. Mai mult, nici nu am de gând să fac un astfel de gest. Consider că oamenii normali ar putea discuta despre orice problemă, iar dacă cineva nu mă place nu pot să-l urăsc ci doar să mă întreb cu ce am greşit faţă de persoana respectivă. Nu ştiu ce rezultat va avea plângerea pe care o voi depune la poliţie, nu ştiu dacă influenţa cetăţeanului turbulent este chiar atât de mare pe cât susţine, ştiu însă că în continuare mi-e frică să-mi las copiii pe stradă, că mă feresc să merg pe jos prin sat seara, că mă pot omorî pentru că nu sunt de acord cu ei, însă şi ei trebuie să ştie că dacă mă vor omorâ vor apărea alţii care nu le vor împărtăşi opiniile. Nu fac judecăţi de valoare dar atâta timp cât cei ce vorbesc despre pace şi iubire sunt indiferenţi la ameninţări şi violenţa verbală nu fac bine nimănui, nici comunităţii, nici lor înşişi. Aţi câştigat, am înţeles, sunteţi mai buni, sunteţi mai iubiţi, Cefa e a voastră, acum lăsaţi-mă să trăiesc", semnează Alin Avram.
Las-o Alin ca viata mrge innainte si ei i-si vor da seama ca au gresit amar.Parintele Purtan este si el un om care poate sa greseasca.Gresala e omeneasca, ierrtarea Dumnezeiasca.
iar pe voi fraierii care l-ati votat va intoxicat in permanenta cu minciuni legate de averea lui roman,iar voi orbii nu-l vedeti pe el ca are 3 case,terenuri si masini
nu,barnau nu si+a facut campanie in ultima luna,el si-a facut in ultimii 3 ani,folosindu-se de proiectele lasate de roman si spunand ca le-a facut el,platind impozitele la tigani ca sa primeasca ajutorul social cu care dupa aceea sa-si plateasca datoriile la magazinele lui,iar actele de caritate facute cu plata de datorii ptr unii la electrica,telefoane inmormantari,are de unde,la cat fura statul atat prin magazinele lui cat si prin sumele mari pe care le+a incasat de la canalizare,cuc si altii,un prefacut care va avea o soarta cruda
nu,nu m-am referit la campania lui Barnau,el nu a facut campanie deloc ;ROMANITA;a avut fel si fel de hartiute si ziare aruncate in curtile oamenilor punct.Iar acel cetatian nu reprezinta majoritatea electoratului din comuna CEFA [inand ateas]
Domnule Groza haideti munciti, faceti-va treaba si anchetati-l pe Demian eu stiu ca va e greu si lene dar trebuie pt asta sunteti platit, e vremea sa restabiliti linistea in comuna asta iar oameni precum Bacu sa stea la „facultate„ unde ii e locul sau va convine faptul ca va lovit un coleg? daca urmati dvs la o serie de pumni ca si coleguldvs de la Inand?
nu mai avem nici un organ in judetul si in comuna asta? nu se sesizeaza nimeni dupa declaratiile preotului? nici dupa interventia lui Demian? Stiti ca Avram Alin nu este singurul amenintat? Stiti ca profesoara de chimie de la Cefa este terfelita in fiecare zi de acest om? Stiti ca a lovit un politist si inca umbla pe strazi liber? Stiti ca a amenintat cu moartea un deputat? In ce tara se mai intampla asta? Chiar asa josnica e Romania? Chiar trebuie sa moara cineva ca sa se faca ceva? pt ca daca Demian se imbata intr-o seara si ii cade Alin Avram in drum il linseaza, aici trebuie sa ajungem?
Sper ca cel care a postat comentariul referitor la campania murdara s-a referit la campania celor de la pdl care au fost instruiti si au instruit la randul lor oamenii sa barfeasca sa voteze pe linie pdl ca sa gadile orgoliul d-lui Barnau . D-l Branau se crede in vremea otomanilor oferind nu luptatori cata frunza si iarba ci bani la fel de milti doar ca sa il invinga pe Roman si sa se simta el bine. Si a reusit in 3 ani sa ii determine si pe ceilalti sa creada ca inamicul public nr.unu este Roman uitand cine l-a ajutat sa devina primar si uitand ca toate proiectele cu care s-a laudat sunt de fapt ale lui Roman, Barnau doar vopsind gardul ca sa le ia ochii oamenilor in ultima luna si jumatate. Sper ca oamenii sa vada si sa sa destepte ca milionul primit noaptea pe furis nu ii fac mai bogati si nici nu ajuta comuna. Iar cei care au uitat ca s-a terminat campania electorala si continua sa hartuiasca sa le fie rusine si sa sa gandeasca ca Barnau nu are atatia bani ca sa ii intretina patru ani pe toti si sa vada toti oamenii ca sub masca da umil al lui Barnau se ascunde un om parsiv,rau ,razbunator santajist si sa se trezeasca cefanii!!
reteta succesului de la cefa=IMPOSTURA(insusirea muncii altora)MINCIUNA(raspandirea prin trompetele de serviciu alias mihes,iancu,banfi a tot felul de zvonuri legate de contracandidati)PLATA VOTURILOR(peste 100 de romi,stergerea conturilor de la magazine,plata curentului,telefonului etc plus banii cash din ziua votului si sa nu uitam porcii taiati ilegal si distribuiti)aceasta e reteta succesului,asteptam peste un an sa vedem ce sa mai intampla fiindca proiectele lasate de roman sau terminat,ilegalitatile din abc-uri se vor termina,bani nu vor mai fi,poate mai da cucu ceva dar nu poate nici el prea mult,SA VA VEDEM PESTE 1 AN DOMNILOR
acesta e inceputul sfrsitului.Ati facut o campanie murdara si urata,asta meritati,urmeaza toamna
Alin Avram, alias Romanul Simplu, se considera condamnat la moarte dupa ce a balacarit sub acoperirea anonimatului oameni care l-au ajutat si rolerat de-alungul timpului.