Centrul medico-social din Nucet, finanţat încă trei luni
Consiliul Judeţean Bihor, întrunit în şedinţă extraordinară, a votat prima rectificare de buget din mandatul 2008-2012. Cea mai mare sumă a fost repartizată pentru finanţarea, pentru încă trei luni, a Centrului Medico-Social de la Nucet, care a fost preluat în anul 2007 de către CJ Bihor prin două hotărâri, fiecare pe câte o perioadă de şase luni.
Motivul pentru care CJ Bihor a preluat Centrul Medico-Social a fost incapacitatea Consiliului Local Nucet de a finanţa activitatea acestei instituţii. Pentru că perioada pentru care centrul a fost preluat de administraţia judeţeană a expirat, consilierii au decis prelungirea termenului cu încă trei luni, asigurând funcţionarea acestuia prin acordarea a 750.000 lei. Preşedintele CJ Bihor, Radu Ţîrle, a precizat că a iniţiat deja discuţii cu conducerea Ministerului Sănătăţii pentru ca instituţia sanitară să fuzioneze cu Spitalul Orăşenesc din localitate, astfel încât finanţarea să fie preluată, prin Casa Judeţeană a Asigurărilor de Sănătate şi Autoritatea de Sănătate Publică Bihor, de către Ministerul Sănătăţii. De asemenea, prin rectificarea de buget, au mai fost alocaţi 240.000 lei Asociaţiei de Asistenţă Socială "Episcop Nicolae Popoviciu" pentru centrul rezidenţial pentru persoane vârstnice. Direcţia Generală Judeţeană de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, instituţie aflată în subordinea CJ Bihor, a primit 397.000 lei, în timp ce pentru amenajarea spaţiilor de pe strada Dunării, unde funcţionează serviciile de paşapoarte, permise auto şi înmatriculări, au fost alocate 100.000 lei. Influenţa asupra cheltuielilor se ridică la 1,095 milioane lei. Cu această sumă sunt diminuate următoarele obiective: proiectul de locuinţe moderat protejate (un milion lei) şi proiectarea sediului administrativ al judeţului Bihor (95.000 lei).
Comentarii
Nu există nici un comentariu.