CNMT contribuie la proiectul noii Constituţii a Ungariei
Toro Tibor a anunţat, ieri, elaborarea unui document prin care Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania va formula propuneri pentru îmbunătăţirea proiectului noii Constituţii a Ungariei, la cererea premierului Viktor Orban. "Sunt câteva puncte unde am ajuns la un consens, mai precis am convenit să solicităm ca în viitoarea Constituţie să fie mai marcant prezent acel articol care spune că Ungaria şi statul maghiar au o responsabilitate pentru soarta maghiarilor de peste hotare. Vrem ca acest articol să fie mai clar, să fie mai concret precizate drepturile şi statutul comunităţilor şi al maghiarilor din afara graniţelor Ungariei", a spus Toro Tibor. Pe de altă parte, Toro Tibor a precizat că prezidiul CNMT a informat Consiliul de conducere despre tratativele purtate, începând cu luna iulie, cu reprezentanţii Guvernului maghiar, responsabili cu politica naţională maghiară, între care Viktor Orban şi Repany Zsuzsanna, secretarul de stat pentru problemele naţiunii maghiare. Toro a spus că scopul discuţiilor a fost "acela de a vedea care poate fi rolul CNMT pentru atingerea politicii naţionale maghiare, de unificare a maghiarilor".
Unificarea maghiarilor,dupa CNMT,? Simplu ! Sa-i duca pe cei care vor sa se unifice , in Ungaria . Ca pusta-i mare!