Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a declarat, ieri, că o comisie a coaliţiei analizează modificarea legii electorale, votul uninominal într-un tur sau două şi a apreciat că trebuie găsită o soluţie pentru partidele care nu vor avea reprezentare în anumite judeţe, deşi obţin voturi peste prag. El a spus că, în opinia sa, în orice caz nu trebuie să rămână "compensarea" de acum a votului uninominal şi că propune "să câştige cel care ia tot din primul sau al doilea tur de scrutin, iar voturile să se adune la nivel naţional şi să se dea câteva mandate". "Sunt păreri la nivel politic şi vom analiza săptămâna viitoare în comisia coaliţiei. Vom desemna reprezentanţi în această comisie, vor fi făcute studii şi vom dezbate toate variantele privind votul unimominal", a mai spus Toader.