Conducerea Spitalului Judeţean, numită fără consultări între partide
Liderul PSD Bihor, Ioan Mang, susţine că numirea noii conduceri a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea a fost decizia unilaterală a primarului Ilie Bolojan, neexistând consultări prealabile cu celelalte partide politicie. "Nu a avut acordul nici al PSD, nici al UDMR. Nu ştiu dacă a avut acordul PDL", a declarat, ieri, senatorul Mang. Acesta a menţionat că "s-a discutat la un moment dat că toate deciziile privind sănătatea din Bihor se vor lua prin consens între toate partidele, atât de la putere, cât şi din opoziţie, pentru a nu perturba activitatea pe viitor". Liderul social-democrat a recunoscut că nu a fost semnat niciun act oficial cu privire la această înţelegere. "Nu este scris, dar vorba este mai puternică decât scrisul", a afirmat Ioan Mang. Reamintim că vineri, 1 iulie, primarul Ilie Bolojan a numit noii membri ai Comitetului Director al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea. Astfel, fostul manager al Maternităţii orădene, Gavrilă Grebenişan, a devenit manager al Spitalului Judeţean, iar medicul Adrian Duşe a devenit director medical.
Auzi cine vorbeste despre puterea ,,vorbei,, !A semnat intelegeri sau nu? Si pe cine ar fi propus din partea PSD dl Mang sa fie manager la Judetean?