Consilierii judeţeni, întruniţi în ultima şedinţă din acest an, au validat mandatele noilor lor colegi, Emilian Pavel (PSD) şi Mircea Coste (PD-L). Aceştia ocupă locurile rămase libere după accederea lui Ioan Mang şi Ştefan Seremi în Parlamentul României.

Ultima şedinţă a Consiliului Judeţean Bihor s-a desfăşurat fără probleme, aleşii judeţeni aprobând toate punctele de pe ordinea de zi, cu mici modificări. Şedinţa a debutat cu validarea mandatului social-democratului Emilian Pavel, care preia locul lăsat liber de Ioan Mang, devenit senator de Oradea, respectiv a mandatului reprezentantului PD-L Mircea Coste, care a acces în Consiliul Judeţean în locul lui Ştefan Seremi, ales deputat în colegiul V Ceica-Holod. Prima şedinţă a lui Pavel şi Coste în calitate de aleşi judeţeni a fost scurtă, ei având de votat doar şapte proiecte. Printre acestea s-au numărat numirea lui Marcel Iova în funcţia de director executiv al Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor Bihor. Aleşii judeţeni au fost de acord, în sfârşit, cu preluarea unui teren din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile în domeniul public al judeţului Bihor şi administrarea CJ Bihor. Terenul, aflat în incinta Aeroportului Oradea, va fi folosit pentru amenajarea noului terminal. De asemenea, consilierii judeţeni au aprobat revocarea dreptului de administrare a Centrului Militar Judeţean Bihor asupra unor spaţii aflate în proprietatea judeţului Bihor. Aceste spaţii au fost transmise în administrarea gratuită a Oficiului Judeţean de Telecomunicaţii Speciale. Decizia a fost luată pentru a permite Oficiului să investească în modernizarea respectivelor spaţii.