Consultările de ieri de la Palatul Cotroceni dintre şeful statului şi reprezentanţii puterii au durat două ore. Agenda consultărilor s-a referit la bugetul pe anul 2011, Legea pensiilor, Legea educaţiei şi cea privind accelerarea soluţionării proceselor, precum şi la obiectivele asumate de România în urma adoptării Strategiei UE 2020. Din partea PDL la consultări au fost prezenţi premierul Emil Boc, alături de Vasile Blaga şi Adriean Videanu, UNPR - Gabriel Oprea, Marian Sârbu şi Cristian Diaconescu. Marko Bela, Kelemen Hunor şi Laszlo Borbely sunt printre cei care au reprezentat UDMR la Cotroceni. La consultări a fost prezent şi un grup de reprezentanţi ai Minorităţilor, în frunte cu Varujan Pambuccian. PNL a anunţat, vineri, că nu participă la consultări, iar PSD a anunţat, ieri, că nu doreşte să participe la discuţii simultan cu UNPR.