Deputatul liberal Cornel Popa şi-a prezentat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, bilanţul activităţii sale parlamentare pe perioada februarie - iunie 2005, afirmând că, spre deosebire de mandatul precedent, când partidul din care face parte era în opoziţie, acum este preocupat mai mult de problemele grupului parlamentar, al cărui vicelider este. În primele luni ale acestui an, parlamentarul liberal a susţinut 10 declaraţii politice, a adresat două întrebări membrilor Guvernului, a înaintat 17 adrese diferitelor instituţii şi a avut trei iniţiative legislative. Două dintre cele trei propuneri legislative se referă la modificarea şi completarea Legii 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, care au ajuns la comisii, în timp ce a treia iniţiativă reprezintă un amendament la proiectul de lege privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei. Amendamentul a fost respins. Cornel Popa a precizat că, în acest moment, are în lucru două proiecte de lege, referitoare la statutul meşterilor populari, respectiv la ariile protejate. De asemenea, pe perioada acestui mandat, deputatul liberal şi-a propus promovarea proiectului "Ardealul - pilot pentru dezvoltarea României", care doreşte impunerea dezvoltării turismului ca prioritate naţională. Astfel, în luna septembrie, Popa va organiza o întâlnire pe această temă la Bucureşti, unde va fi lansată declaraţia de principiu a acestui proiect. "Ne bazăm pe susţinerea consiliilor judeţene din Ardeal", a ţinut să precizeze deputatul Cornel Popa. Acesta a adăugat că nu îşi va neglija activitatea din teritoriu, ci va participa, în continuare, la audienţele de la birourile sale parlamentare din judeţ. În altă ordine de idei, Cornel Popa a declarat că relaţiile din cadrul coaliţiei la nivel judeţean sunt bune, chiar dacă, de multe ori, consilierii PNL votează altfel decât colegii lor de Alianţă. "Noi aşteptăm conjugarea eforturilor liderilor celor două grupuri de consilieri. Fiecare partid are, la nivelul Consiliului Local Oradea, un lider. În principiu, trebuie să ne consultăm, în prealabil, în privinţa hotărârilor care urmează să fie discutate în şedinţele de consiliu. Dar cred că fiecare grup poate judeca şi independent. Nu am făcut niciodată un capăt de ţară din acest lucru, dar, dacă lucrurile o vor lua razna, vom interveni. Eu consider însă că fiecare politician se maturizează prin luarea deciziilor", a precizat preşedintele PNL Bihor. Acesta a mai adăugat că, de cinci ani, consilierii acestei formaţiuni politice "nu au prea făcut lucruri care să contravină intereselor orădenilor".